Predarea educației sexuale în școli a stârnit furia lui Mircea Badea. În opinia sa, trebuie eplicat în primul rând care este rostul unui astfel de demers pentru a înțelege cât îi poate ajuta pe copiii de clasa a patra.

”Treaba asta cu educația sexuală nu poate fi predată ca geografia sau matematica”, a susținut realizatorul emisiuii „În Gura Presei”. El a spus clar și răspicat că nu înțelege despre ce este vorba și, în consecință, nu poate avea un punct de vedere pe acest subiect.

”Eu n-am înțeles ce e aia educație sexuală. Aș fi pro sau contra dar n-am înțeles ce e aia. Ce înseamnă educație sexuală? Dacă am putea defini ce e aia poate aș fi pro sau contra. Când vorbim despre matematică, înțeleg ce e aia matematică, vorbim despre geografie, înțeleg ce e aia geografie. Treaba asta cu educația sexuală nu poate fi predată ca geografia sau matematica. De ce? Pentru că geografia și matematica nu se suprapun peste un set de valori, oricare ar fi ălă, pe care un individ la orice vârstă le are”, a continuta Mircea Badea.

În plus, el s-a întrebat retoric care este rostul unei astfel de materii și cum vine în sprijinul elevilor de clasa a patra.

„Treaba asta cu educația sexuală, nu am înțeles la ce se referă exact. Mă educă sexual, ce îmi face? Mă învață la clasa a patra cum să pun prezervativul. De ce? Se pune problema să nu îl pun bine când e cazul? Pe bune?”, a punctat Mircea Badea.