Potrivit estimărilor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), după trei ani de scăderi consecutive, în acest an se constată o creștere a interesului pentru serviciile turistice și vom avea cu 8-10% mai mulți români care vor petrece sărbătorile pascale într-un hotel sau o pensiune din România. Din datele centralizate de FPTR rezultă că în acest an aproximativ 64.700 de români își vor petrece sărbătorile într-o structură de primire turistică din țară și vor cheltui numai pe servicii turistice peste  6.100.000 euro. Astfel, prețul unui sejur achitat de un turist român va fi, în medie, de 94 de euro.

Pensiunile rurale sunt și anul acesta în topul preferințelor românilor și au atras aproximativ 40.000 de turiști. Cele mai solicitate destinații rămân zonele cu tradiție: Bran-Moeciu, Bucovina, Neamț, Vrancea, Sibiu și, mai nou, Oltenia de sub munte, unde rezervările au depășit 80% din capacitatea de cazare.

Pe locul doi se află stațiunile montane, cele mai solicitate fiind unitățile de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a ajuns la 75%. De asemenea, s-a înregistrat o creștere a cererii și pentru celelalte stațiuni montane, unde se înregistrează un grad de ocupare de 65%.

Paștele va fi sărbătorit și în hotelurile din marile orașe, unde au fost pregătite 3.000 de locuri pentru turiștii care au ales să servească masa tradițională la restaurant.

În schimb, litoralul nu este o destinație solicitată pentru petrecerea sărbătorilor pascale. Cu toate că peste 5.000 de locuri sunt încălzite în hoteluri, cererea este mică și au fost rezervate doar 500 de locuri.

Mult mai căutate sunt stațiunile balneoclimaterice, unde aproximativ 9.000 de turiști au ales să-și petreacă Paștele. Alte 200 de locuri au fost rezervate în hotelurile din Delta Dunării.

Bulgaria, preferata pentru turism extern

În ceea ce privește destinațiile externe, numărul redus de zile libere și situația financiară dificilă în care se află mulți români au făcut ca interesul pentru petrecerea Paștelui peste granițe să fie scăzut. Aparitia unor destinatii noi cum ar fi: Creta, Dubai, Spania vor duce la o crestere  estimata a numarului de turisti de pentru destinatii externe de 5-6%.

Cele mai căutate destinații rămân Bulgaria și Grecia. Din datele FPTR rezultă că aproximativ 4.000 de români și-au cumpărat pachete turistice pentru Bulgaria, fiecare alocând, în medie, câte 135 de euro pentru serviciile turistice. Dacă pentru țara vecină se constată o creștere a interesului, cererea pentru Grecia a scăzut. Aproximativ 850 de români și-au rezervat vacanțe în această țară.

Cu toate că tarifele serviciilor turistice în 2012 sunt neschimbate față de anul trecut, prețurile sunt totuși prea mari pentru puterea de cumpărare a celor mai mulți români, mult mai atenți la cum își cheltuiesc banii.
Numărul turiștilor în stațiuni ar putea fi mult mai mare dacă statul ar promova destinațiile de petrecere a sărbătorilor pascale.