A doua zi de Rusalii este închinată Sfintii Treimi, sau a Duhului Sfânt. Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor. Aceasta este prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli ai lui isus Hristos. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea, cum mai este cunoscută sărbătoareade Rusalii, era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Creștinii respectă tradiții și obiceiuri vechi de mii și mii de ani. În tot acest timp, oamenii au învățat cum să se ferească de Rusalii, sau de iele, cum mai sunt ele cunoscute în popor.

Tradiții în a doua zi de Rusalii
În unele zone ale ţării, în a doua zi de Rusalii se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. Se împart și farfurii frumos împodobite pentru cei vii. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile.

Ce nu ai voie să faci în Lunea Sfântului Duh

  1. Este interzis să te cerți fiindcă vei fi luat din Rusalii.
  2. În ziua a doua de Rusalii, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare frunze de nuc sau de tei sfințite la biserică, pentru a nu fi luați din Rusalii sau pociți de către Ielele neiertătoare.
  3. De Rusalii, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac.
  4. În zilele de Rusalii nu e bine să te cerţi, fiindcă vei fi „luat din Rusalii”.
  5. De Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și te pot pedepsi.
  6. De Rusalii nu se intră nici în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, deoarece, conform miturilor populare, te poți întâlni cu spiritele rele.
  7. Cine lucrează de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinstește și prețuiește cum se cuvine această sărbătoare extrem de importantă a creștinătății.

Te-ar putea interesa și: