Europarlamentarul Rareș Bogdan a umilit pur și simplu un ministru PNL. Prestația ministrului l-a scos din minți pe fostul jurnalist care promite dezvăluiri complete despre acesta.

Ministrul propus pentru Lucrări publice, Dezvoltare și Administrație, Ion Ștefan, a avut mari probleme în Parlament. A primit un aviz negativ în comisiile reunite de administrație. Au fost 17 voturi pentru și 19 împotrivă.

Tot ceea ce s-a întâmplat în Parlament l-a enervate și pe colegul său de partid, Rareș Bogdan. Fostul jurnalist a fost pus în fața faptului împlinit la Antena 3, de către Mihai Gâdea. „Vreau să vă întreb ceva. E cât se poate de simplu, nu mă îndoiesc că veți avea un răspuns clar. În situația în care dumneavoastră ați fi practicat, în continuare, jurnalismul, și ați fi avut un caz cu o propunere de ministru așa cum este domnul Ștefan – ascultați-mi întrebarea până la capăt, vă rog. Aveți un caz de felul acesta cu cineva care la Primărie declară că are o casă de 70 metri pătrați, în realitate fiind de 900 metri pătrați și asta se descoperă după aproape 20 de ani. (…) Când cineva are explicația că a ieșit casa mare pentru că s-a greșit grinda, ce ați fi făcut ca jurnalist cu un astfel de politician?”, l-a întrebat Mihai Gâdea pe Rareș Bogdan.

Provocat, Rareș Bogdan s-a dezlănțuit la adresa colegului său „Vă spun cu sinceritatea omului care a făcut ceea ce faceți dumneavoastră. Nu aș fi procedat în alt fel decât procedați în seara aceasta dumneavoastră sau domnul Ciuvică. Din contră, s-ar fi putut ca eu, cu Oreste Teodorescu în studio, să fi fost chiar mai virulent decât domniile voastre. V-am răspuns cu sinceritate unei provocări ca de la foști colegi”, a spus Rareș Bogdan.
Gâdea a forțat nota și l-a provocat în continuare pe europarlamentar. „Atunci e simplu. Dacă ați fi criticat atât de sever, nu cred că puteți să luați apărarea unui om doar pentru faptul că astăzi sunteți politician”, a spus, ulterior, Mihai Gâdea.

Rareș Bogdan a promis dezvăluiri complete în privința colegului său. „V-am spus cu sinceritate și vă răspund în continuare cu sinceritate, domnule Gâdea. Permiteți-mă să adun toate datele. Promit că mâine seară, la ora 21.00, intru în direct cu dumneavoastră și vă spun după ce adun toate datele. Nu am niciun motiv să nu o fac”, a precizat Rareș Bogdan.