Justin Bieber a făcut anunţul în replică la criticile la adresa aspectului său care, în opinia unora, ar dovedi că el consumă droguri. Artistul a dezvăluit că suferă de boala Lyme, care se transmite prin căpuşe, dar şi de o altă afecţiune virală gravă, cunoscuta ca „boala sarutului”. Ambele boli pot afecta sistemul nervos şi nu în ultimul rând înfăţişarea pacienţilor.

În vârstă de 25 de ani, artistul s-a luptat cu maladiile în mare secret, iar frumoasa lui soție, Hailey Bieber, dar și rudele lor i-au fost alături. El a adăugat că primeşte tratamentele potrivite şi, în curând, va fi pe deplin sănătos.

“Oamenii tot spuneau că: «Justin Bieber arată ca naiba, că e pe amfetamină», însă nu și-au dat seama că am fost disgnosticat recent cu boala Lyme. Și nu doar atât, dar am suferit și de mononucleoză cronică – lucruri care mi-au afectat pielea, funcțiile creierului, energia și sănătatea în general. Au fost doi ani grei, dar cu tratamentul potrivit, sper să înving aceasta boală incurabilă și să revin mai puternic ca niciodată”, a scris celebrul cântăreț pe contul său oficial de Instagram.

Justin Bieber a mai dezvăluit că vor fi făcute publice mai multe informații despre problemele sale de sănătate într-un amplu documentar în 10 episoade pe canalul său de YouTube, începând cu 27 ianuarie – „Justin Bieber: Seasons„.

„Toate acestea vor fi explicate într-o serie de documentare pe care le voi lansa pe YouTube în perioada următoare…veți afla cu toții cu ce m-am luptat și ce am depășit!! Au fost niște ani dificili, dar am primit tratamentul potrivit pentru a depăși această boală considerată incurabilă. Mă voi întoarce, într-o formă mai bună ca niciodată”, a explicat megastarul.

Săptămâna trecută, Justin Bieber a lansat primul său single după patru ani.

Ce este boala sărutului?

Foarte rar această maladie poate fi letală, însă medicii atrag atenţia că mononucleoza infecţioasă se poate deosebi destul de greu de alte virusuri, precum cel gripal. Dacă simptomele nu se ameliorează după una-două săptămâni de tratament la domiciliu, precum odihna, consumul suficient de lichide şi o dietă echilibrată, este necesar un consult medical de specialitate.

Mononucleoza infecţioasă este cauzată de virusul Epstein-Barr, ce face parte din familia virusurilor herpetice, fiind una dintre cele mai frecvente infecţii virale din lume. „Boala sărutului” este extrem de contagioasă, iar virusul se răspândeşte prin contactul direct cu saliva de la o persoană infectată sau prin alte lichide, precum sângele.

De asemenea, mai poate fi contractat şi prin contact sexual neprotejat. Totodată, expunerea la îmbolnăvire se poate face prin intermediul tusei, al strănutului sau prin consumul de alimente şi băuturi de la o persoană infectată. De cele mai multe ori, perioada de incubaţie este de 4-8 săptămâni.

Printre persoanele cele mai expuse riscului de a face „boala sărutului” se numără: tinerii cu vârsta între 15 si 30 de ani, personalul medical şi persoanele care urmează un tratament de supresie a sistemului imunitar. Persoanele care intra in contact cu cele care au contractat deja virusul au un risc mult mai mare de a dezvolta boala. Din acest motiv, elevii şi studentii sunt mai expuşi. Nu există un tratament specific pentru mononucleoza infecţioasă, însă medicul poate prescrie terapia cu corticosteroizi antiinflamator.

Anual, unul din 2.000 de oameni este infectat cu virusul Epstein-Barr. Copiii sub 10 ani care vin în contact cu virusul nu dezvoltă simptome ale bolii, ci sunt doar purtători. În cazul în care virusul este contractat după 30 de ani, există riscul să apară complicaţii.

Care sunt simptomele

Vârsta este un criteriu important pentru diagnosticarea „bolii sărutului„, împreună cu cele mai frecvente simptome:

  • Febră
  • Durere în gât
  • Umflarea ganglionilor de la nivelul gâtului şi axilelor
  • Oboseală accentuată
  • Slăbiciune musculară
  • Transpiraţii nocturne
  • Inflamara uşoară a ficatului şi a splinei