Ce avere are Cîțu

Conform celei mai recente declaraţii de avere, Cîţu deţine drept titular, împreună cu George Cîţu, câte 50% din 3 terenuri de 1 hectar (teren agricol), 75 hectare (teren forestier) şi 1.250 mp (intravilan).

Toate au fost obţinute prin donaţie de la Elena şi Vasile Cîţu, probabil părinţii săi, arată declaraţia de avere. De asemenea, ministrul Finanţelor mai deţine şi un apartament de 130 mp cumpărat printr-un credit, precum şi o cotă parte de 1/2 dintr-o casă de 130 mp primită donaţie de la Elena şi Vasile Cîţu.

El mai are 350.000 lei într-un cont curent la Raiffeisen Bank şi a acordat un credit, în nume personal, cu o valoare de 36.000 euro. Totodată, el are un credit la ING Bank în valoare de 303.000 euro, luat în 2007.

Unde a mai lucrat înainte și ce salariu a avut

Cîţu a lucrat la ING Bank în perioada 2006 – 2011. În calitate de senator, Florin Cîţu a încasat un venit anual de 128.328 lei.

A fost ales azi premier

Klaus Iohannis a detonat bomba serii. Acesta a anunțat că Florin Cîțu este premierul desemnat. „Am încheiat sesiunea de consultări cu partidele parlamentare. Să recapitulăm de ce am ajuns la consultări și desemnări. PNL a constituit un Guvern care s-a apucat de lucrurile stricate. Guvernul Orban a făcut lucruri reformatoare, a vrut să schimbe legislația pentru schimbarea primarului și al Consilului Local.

PSD s-a opus vehement reformelor Guvernului Orban. Au trecut moțiunea de cenzură. Am vrut să deblochez repede situația, am desemnat un premier. PSD a tergiversat procedurile în Parlament. Au trecut cele 15 zile conform regulamentului. Nu s-a votat și am intrat în riscul unui blocaj total în Parlament.

Ludovic Orban și-a depus mandatul și am convocat alte consultări. Nu vrem să blocăm România ci să mergem mai departe. După consultări am decis să fac o desmenare ca să mișcăm lucrurile. Astăzi, am decis să desemnez pentru poziția de premier pe domnul Florin Cîțu, cel care a fost ministru de Finanțe. Aștept acum să vină cu o nouă echipă de miniștri. Apoi, să meargă în Parlament și să creeze o majoritate”, a spus Iohannis.