Peste 500 de mii de automobile noi și second-hand au fost înmatriculate în țara noastră în perioada ianuarie-noiembrie 2018, conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Dintre acestea, peste 121.000 erau noi, iar restul second-hand. Când vine vorba de automobile noi, modelul preferat de români este Dacia. Producătorul de la Mioveni a vândut în țara noastră peste 33.000 unități de la începutul anului și până la finele lunii noiembrie. Dacia a înregistrat o creștere de peste 20%, față de aceeași perioadă a anului 2017. În ordinea înmatriculărilor urmează Skoda, Renault, Volkswagen, Ford și Opel. La capitolul second-hand, cei mai mulți români s-au îndreptat către modele produse de Volkswagen, peste 100.000 de unități, Opel, BMW, Audi, Ford, Mercedes-Benz, Skoda și Renault. Înregistrările de autoturisme second-hand au scăzut cu 8,34% raportat la perioada de referinţă din anul precedent.

Mașini de sute de mii de euro

Dintre automobilele care au fost înmatriculate anul trecut în țara noastră se remarcă mai multe modele de lux. Printre acestea se numără șapte unități Lamborghini, 12 exemplare Ferrari, 2 Rolls-Royce, 9 electrice Tesla și 20 de automobile Bentley. Primul Lamborghini a fost înmatriculat chiar în luna ianuarie a anului trecut, un model Aventador. În luna iulie au fost înmatriculate cele mai multe unități Lamborghini, trei. Este vorba de un model Huracan și două unități Urus. Aventador este un model mai vechi al italienilor. Prezentat pentru prima dată în februarie 2011 la Salonul auto de la Geneva, modelul a fost creat pentru a înlocui ”bătrânul” Murcielago. Imediat după prezentare compania cu sediul în Sant’Agata Bolognese a anunțat vânzarea a 12 unități. Compania italiană a vândut peste 5.000 de Lamborghini Aventador până în prezent. Lamborghini Huracan a fost prezentat tot la Geneva, dar în 2016. Bolidul are un preț de 200.000 de euro. Poate atinge 100 de km/h în 2,5 secunde și o viteză maximă de 341 km/h. Urus este primul SUV din istoria italienilor, are un preț de pornire de peste 200.000 de euro, iar în țara noastră au fost înmatriculate două modele în luna iulie a anului trecut. Modelul Urus accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde și are o viteză maximă de 305 km/h.
Printre cele 12 automobile Ferrari care au fost înmatriculate în țara noastră se numără modelele 488 GTB, 488 Spider, California T, La Ferrari Aperta și Ferrari 812 Superfast.

LaFerrari Aperta este o mașină produsă în doar 210 exemplare, iar unul dintre ele se află în România. Prezentat la Salonul auto de la Paris în 2016, acest model a fost vândut doar anumitor clienți fideli ai mărcii. Bolidul poate atinge o viteză de 349 km/h, însă poate accelera până la 100km/h în doar 2,4 secunde. Cei de la Ferrari susțin că acest model a încheiat un tur al circuitului Fiorano în 1:19.70, ceea ce înseamnă că este cel mai rapid Ferrari din toate timpurile care poate circula legal pe drumurile publice.
Ferrari 812 Superfast a fost prezentat la Salonul auto de la Geneva din 2017 și înlocuiește modelul F12berlinetta. Automobilul are un preț de peste 270.000 de euro și performanțe pe măsură. Italienii susțin că automobilul atinge 340km/h și accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,9 secunde.

În primele două luni ale anului au fost înmatriculate în țara noastră și două modele Rolls-Royce: Wraith și Silver Seraph. Rolls-Royce Wraith are un preț de pornire de 320.000 de euro. Doar sistemul audio din această mașină costă 8.000 de euro. Motorul are 6,6 litri și 632 de cai putere. Rolls-Royce Wraith atinge 100 km/h în 4,6 secunde.

O marcă de lux pe placul românilor este și Bentley. Bentley Bentayga, Flying Spur V8 sau Continental GT au ajuns în garajele românilor anul trecut. Continental GT este unul dintre cele mai apreciate modele ale britanicilor. Mașina, prezentată pentru prima dată publicului larg la Salonul Auto de la Frankfurt în toamna anului 2017, are un preț de pornire de 200.000 de euro. Deși are o masă de peste două tone Bentley Continental GT accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,7 secunde și atinge o viteză maximă de 333 km/h.

Mașini de lux care au fost înmatriculate în România în 2018
Ianuarie: Lamborghini 1 buc., Ferrari 2 buc., Bentley 3 buc., Tesla 2 buc., Maserati 3 buc.
Februarie: Rolls-Royce 1 buc., Ferrari 1 buc., Lamborghini 1 buc., Tesla 1 buc., Bentley 5 buc., Maserati 1 buc.
Martie: Bentley 1 buc., Lamborghini 1 buc., Rolls-Royce 1 buc., Aston Martin 1 buc., Maserati 2 buc.
Aprilie: Maserati 2 buc., Tesla 2 buc.
Mai: Ferrari 1 buc., Tesla 1 buc., Bentley 2 buc., Maserati 4 buc.
Iunie: Bentley 1 buc., Ferrari 1 buc., Maserati 2 buc., Tesla 2 buc.
Iulie: Bentley 1 buc., Tesla 1 buc., Maserati 2 buc., Lamborghini 3 buc.
August: Ferrari 5 buc., Bentley 8 buc., Maserati 4 buc.
Septembrie: Ferrari 1 buc., Aston Martin 2 buc., Maserati 2 buc.
Octombrie: Lamborghini 1 buc., Maserati 1 buc. Aston Martin 1 buc.
Noiembrie: Aston Martin 1 buc., Bentley 1 buc., Ferrari 1 buc, Maserati 2

Bentley Continental GT
Motor: W12
Capacitate cilindrică (cmc): 5.959
Putere (CP): 635
Viteza maximă (km/h): 333
Acceleraţie 0-100km/h (sec.): 3,7
Preţ: 203.000 euro

Lamborghini Urus
Motor: V12
Capacitate cilindrică (cmc): 3996
Putere (CP): 650
Viteza maximă (km/h): 305
Acceleraţie 0-100km/h (sec.): 3,6
Preţ: 206.000 euro

Rolls-Royce Wraith
Motor: V12
Capacitate cilindrică (cmc): 6.592
Putere (CP): 632
Viteza maximă (km/h): 299
Acceleraţie 0-100km/h (sec.): 4,6
Preţ: 320.000 euro

Ferrari 812 Superfast
Motor: V12
Capacitate cilindrică (cmc): 6.496
Putere (CP): 789
Viteza maximă (km/h): 340
Acceleraţie 0-100km/h (sec.): 2,9
Preţ: 270.000 euro

7,635 milioane de mașini erau înmatriculate în țara noastră la finele anului 2017
1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti la sfârșitul anului 2017

Te-ar putea interesa și: