Statul are o dificultate reala in a reglementa regimul produselor accizabile

Recent, Curtea Europeana de Justitie (ECJ) a sanctionat incercarea unor organizatii britanice de a utiliza legea fiscala in scopul obtinerii unor avantaje.





Ne referim mai exact la niste rambursari de TVA. Mesajul a fost acela ca “nimeni nu este indreptatit sa foloseasca normele legale ale Comunitatii Europene in mod fraudulos ori abuziv”.
Discutiile pe marginea deciziilor adoptate de catre ECJ sunt in continuare aprinse, deoarece se pune intrebarea cine si cum poate stabili daca o anumita “schema fiscala” folosita de catre o companie pentru diminuarea taxelor si impozitelor datorate este una abuziva, sau in ce masura legea este morala.



Pentru noi romanii, scandalurile legate de rambursarile de TVA ne sunt inca proaspete in memorie, desi este greu de inteles cum zeci sau chiar sute de miliarde de lei pot fi returnate, pentru ca apoi sa se constate ca a fost vorba de o greseala (daca, si cand se constata acest lucru). In toate cazurile insa a fost vorba de rambursari ilegale, insemnand ca firmele au primit sumele respective in baza unor fapte care puteau fi incadrate ca infractiuni sau contraventii.
Abuzul de drept este altceva. Presupune ca un contribuabil cauta modalitati prin care isi poate diminua impozitele fara a incalca “litera legii”. Pentru asta insa, foarte probabil ca va incalca “spiritul legii”, conform caruia orice contribuabil are obligatia de a plati taxele si impozitele pe care statul este indreptatit sa le primeasca in anumite conditii.


Unul din motivele pentru care legislatia sufera numeroase modificari “mai mici sau mai mari” este abuzul de drept pe care legiuitorul il identifica pe parcurs. Un exemplu la indemana este legislatia privind produsele accizabile. Aceasta cunoaste o dinamica extraordinara, datorata in special “usilor” si “ferestrelor” pe care contribuabilii le gasesc si care ii ajuta sa plateasca sume mai mici cu titlu de accize sau sa solicite restituiri de sume. Astfel, Codul fiscal are doua titluri care reglementeaza accizele, respectiv Titlul VII – “Accize” si Titlul VIII – “Masuri speciale privind supravegherea productiei, importului si circulatiei unor produse accizabile”. In plus, Codul de procedura fiscala vine cu norme pentru aplicarea art. 2441 din Codul fiscal. In timp ce Codul fiscal sanctioneaza infractiunile la regimul accizelor, Codul de procedura fiscala sanctioneaza contraventiile. La toate astea se adauga alte acte normative de aplicare, ceea ce incurca de tot lucrurile. Una peste alta, se poate vedea ca statul are o dificultate reala in a reglementa regimul produselor accizabile.


Ceea ce se poate afirma, din experienta romaneasca, dar si a altora, este ca, cu cat mai stufoasa devine legislatia, cu atat gestionarea ei devine mai greoaie, iar probabilitatea eludarii legii, in mod paradoxal, creste.

Legiuitorul a vrut ceva si a iesit altceva

Dar daca este sa vorbim de un caz simplu de abuz de drept, atunci trebuie sa aducem in discutie microintreprinderile. Deja se vorbeste larg si deschis despre faptul ca microintreprinderile reprezinta in fapt angajati care doar in scripte nu mai au acest statut si ca, in acest mod, sume importante de bani, insemnand contributii sociale, “trec pe langa” buzunarul statului. Asta pentru ca impozitul pe venit nu mai intra acum in discutie, dat fiind ca aceeasi cota de 16% este aplicabila veniturilor din salarii si celor din dividende, ceea ce face ca alegerea unui tip de venit sau altul sa nu mai fie un element de atractie pentru contribuabilul persoana fizica.


Desi toata lumea vorbeste, nimic nu se intampla. Poate si in ideea ca, mai devreme sau mai tarziu, microintreprinderile vor disparea din peisaj. Problema va ramane insa. Exista cel putin un element care va sustine in continuare schema fiscala a firmelor constituite doar pentru scopuri fiscale.
Acesta consta in incercarea nereusita, spunem noi, a legiuitorului de a distinge intre activitatea dependenta si cea independenta. Astfel, Codul fiscal defineste activitatea dependenta ca fiind “orice activitate desfasurata de o persoana fizica intr-o relatie de angajare”. Evident, definitia este deficitara, deoarece reglementeaza problema doar la nivel formal.
Dar nemultumirea noastra nu se opreste aici. In normele de aplicare a Codului fiscal, apare o formulare care ne lasa perplecsi:


“Veniturile de natura salariala prevazute la art. 55 din Codul fiscal, denumite in continuare venituri din salarii, sunt venituri din activitati dependente, daca sunt indeplinite urmatoarele criterii:
– partile care intra in relatia de munca, denumite in continuare angajator si angajat, stabilesc de la inceput: felul activitatii, timpul de lucru si locul desfasurarii activitatii;


– partea care utilizeaza forta de munca pune la dispozitia celeilalte parti mijloacele de munca, cum ar fi: spatii cu inzestrare corespunzatoare, imbracaminte speciala, unelte de munca si altele asemenea;


– persoana care activeaza contribuie numai cu prestatia fizica sau cu capacitatea ei intelectuala, nu si cu capitalul propriu;


– platitorul de venituri de natura salariala suporta cheltuielile de deplasare in interesul serviciului ale angajatului, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, si alte cheltuieli de aceasta natura, precum si indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca suportate de angajator potrivit legii;


– persoana care activeaza, lucreaza sub autoritatea unei alte persoane si este obligata sa respecte conditiile impuse de aceasta, conform legii.”


Incercati sa corelati precizarile de mai sus cu definitia veniturilor din salarii, respectiv: “Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege.”


Noi am incercat si am ajuns la concluzia ca legiuitorul a vrut ceva si a iesit altceva. Daca presupunem bine, legiuitorul a vrut sa asimileze veniturile obtinute dintr-o activitate dependenta (care indeplineste criteriile mai sus mentionate) cu veniturile din salarii. Ar fi fost o reglementare importanta, deoarece s-ar fi demascat in acest fel falsele relatii comerciale, cele care ascund in spatele lor niste relatii de munca neformalizate intr-un contract de munca.




In forma actuala a legii, o astfel de incadrare este imposibila, deoarece s-a creat un cerc vicios: o activitate dependenta presupune o relatie de angajare, ceea ce determina la randul ei obtinerea unor venituri din salarii, care venituri din salarii nu pot fi obtinute decat in baza unui contract individual de munca, punct.
O incercare ceva mai reusita de a “ataca” problema independentei o gasim la capitolul privind veniturile din proprietate intelectuala. Astfel, tot in normele de aplicare a Codului fiscal se face o referire interesanta si anume:


“Persoanele (…) care incheie contracte, altele decat cele prin care sunt reglementate relatiile de angajare, si care desfasoara activitati utilizand baza materiala a angajatorului sau a celeilalte parti contractante, in vederea realizarii de inventii, realizari tehnice sau procedee tehnice, opere stiintifice, literare, artistice etc., obtin venituri de natura salariala”.

Aceasta referinta, timid introdusa, aduce in adevarata lumina diferenta dintre o activitate dependenta si una independenta. Care este miza? Din punctul de vedere al impozitului pe venit poate ca nu este una majora, dar nu acelasi lucru se poate spune despre contributiile sociale. Spre exemplu, dat fiind ca prevederile privind asigurarile de sanatate sunt corelate cu cele ale codului fiscal, in situatia in care anumite venituri care aparent sunt obtinute din drepturi de autor ar fi incadrate fiscal ca venituri din salarii, s-ar datora pentru acestea si contributia de asigurari sociale de sanatate.


Lucrurile ar putea merge chiar mai departe, referitor la celelalte contributii sociale. Ele nu merg pentru simplul motiv ca legislatia in domeniul salarizarii nu este corelata. Spre exemplu, daca incadram un venit ca fiind venit dintr-o activitate dependenta, din punctul de vedere al Codului fiscal, asta nu are implicatii din punctul de vedere al contributiilor sociale, a caror baza de calcul este reglementata distinct de Codul fiscal (cu exceptia contributiei de asigurari sociale si a celei de concedii si indemnizatii de sanatate).

De la nestiinta
la nonsens

Ceea ce dorim sa spunem este ca, printr-o definire corecta a activitatii dependente, definitie fata de care sa se raporteze toate reglementarile legale privind impozitele si contributiile, s-ar putea limita practicile existente si s-ar aduna mai multi bani in buzunarul statului. De altfel, o astfel de abordare se regaseste in practica altor tari, cum este, spre exemplu, SUA. Acolo veniturile realizate de catre o persoana fizica sunt analizate din punctul de vedere al modului in care au fost obtinute (intr-o relatie dependenta sau independenta), astfel incat sa se identifice corect natura impozitelor si contributiilor care sunt datorate.


Avand in vedere toate aceste lucruri, nu putem sa nu ne intrebam de ce la noi nu se intampla nimic in acest sens. Este vorba doar de nestiinta?

Abuzul de drept generat de practica microintreprinderilor ca alternativa la angajare este sprijinit si de o alta inventie fiscala, denumita “indemnizatia lunara a asociatului unic, la nivelul valorii inscrise in declaratia de asigurari sociale”. O astfel de indemnizatie, pentru care nu am gasit temeiul legal in baza caruia sa poata fi acordata, este de fapt un venit virtual. Este un venit asigurat, asa cum este definit de legea privind asigurarile sociale de stat, dar numai in scopul stabilirii bazei de calcul a contributiei. Legea prevede ca limita minima a acestui venit este de 1/4 din salariul mediu brut (care este 1.077 RON pentru anul 2006). Dar, repetam, este un venit virtual. Asociatul unic poate obtine sau nu acest venit, dar va plati contributia de asigurari sociale prin raportare la el. Legiuitorul a facut din el un venit real, impozabil fiscal, ceea ce este un nonsens. Mai departe, legislatia privind asigurarile de sanatate face trimitere la aceasta indemnizatie, ca baza de calcul pentru contributia datorata de asociatul unic.


Mentionam aici ca, spre deosebire de asociatul unic, in cazul celorlalti asociati sau actionari, venitul luat in considerare ca baza de calcul pentru contributii il reprezinta cel obtinut din dividende, indiferent de cuantumul acestora. Ceea ce ne face sa remarcam regimul mai favorabil de care beneficiaza asociatul unic, care vine sa sustina si el sindromul microintreprinderii-salariat.

Te-ar putea interesa și: