Ies la iveală noi amănunte năucitoare în cazul Caracal. Medicii legiști au făcut un anunț de ultimă oră. Vor reface testele ADN pe oasele găsite până acum şi spun că toate rapoartele trimise până acum procurorilor sunt doar preliminare.

Între timp, anchetatorii au făcut noi săpături în curtea lui Gheorghe Dincă şi iau în calcul varianta unei a treia victime după ce au găsit un cercel şi o geantă care nu aparţin nici Alexandrei Măceșanu, dar nici Luizei Melencu.

Gheorghe Dincă a fost adus din arest și va participa alături de anchetatori la perchezițiile din curtea sa. Anchetatorii au continuat în ultimele zile percheziţiile la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal şi au audiat mai multe persoane, fiind totodată dispusă expertizarea unor noi mijloace de probă de către Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) şi Institutul Naţional de Criminalistică, anunță Antena 3.