Cazul Caracal ia o amploare imensă, iar anchetatorii sunt deciși să facă un pas imens. Căutarea probelor din casa lui Gheorghe Dincă este departe de a se încheia. A patra săptămână de cercetări a început deja în locuința monstrului, dar totul se schimbăde la la o oră la alta.

Oamenii legii iau în calcul chiar dărâmarea locuinței lui Gheorghe Dincă, anunță România TV. Un scanner performat a fost adus de către specialiști și vor radiografia pereții casei. Dacă aparatul le va indica faptul că în pereți Gheorghe Dincă ar fi putut ascunde probe, anchetatorii ar putea lua în calcul demolarea casei bucată cu bucată, mai precizează sursa citată.

Anchetatorii scanează curtea, nu casa, urmând să decidă dacă vor sparge gropile betonate. 40% din curte a fost deja scanată, au fost marcate 23 de locuri, unde nu s-a găsit nimic. După ce finalizează scanarea curții, anchetatorii vor scana întreaga casă și, dacă vor fi constatate diferențe, vor lua decizia intervenției asupra casei.

Altfe, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Gheorghe Dincă a fost prelungit săptămâna trecută, de către magistraţii Tribunalului Olt, pentru o perioadă de 30 de zile, până pe 24 septembrie.

 

Te-ar putea interesa și: