„Dacă, în București, viitorii soți cheltuiesc circa 3.000 de lei pe un pachet de flori complet, care acoperă atât buchetele miresei și nașei, detaliile pentru corsaje și aranjamentele de masă, în provincie costurile sunt mai scăzute, situându-se, în medie, între 1.500 și 2.000 lei”, declară Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.

Prin comparație, mirii din state precum Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, alocă, în general bugete între 600 de lire, respectiv 1500 de dolari pentru aranjamentele florale de nuntă, acoperind buchetul de mireasă, cele pentru domnișoarele de onoare, corsaje, cocarde, florile pentru ceremonie, petrecere, petalele de trandafiri și coronițele pentru fetițele cu flori.

În România, în schimb,  bugetele stabilite pentru aranjamentele florale de nuntă se împart, de regulă, între buchetul de mireasă și nașă, cocarde, corsaje, lumânări și florile pentru recepție. În timp, mirii din orașele mari au renunțat la tradițiile precum bradul de nuntă, decorațiunile cu flori pentru mașina mirilor sau arcada de flori de la biserică.

Reprezentanții FlorideLux susțin că există și bugete mai mari alocate de către miri, acestea putând ajunge chiar și la 10.000 euro, doar pentru florile din ziua nunții. În aceste cazuri, miza este designul special și abundența florală.

Potrivit Ioanei Buiacu, Manager de Dezvoltare și Florist FlorideLux, ca și comportament de consum în România, clienții se documentează foarte mult online și ulterior se prezintă în florării sau în ateliere pentru a discuta față în față cu floristul pe tema designului  și  a florilor dorite.

”Clienții pun foarte mare accent pe încrederea inspirată de floristul cu care urmează să colaboreze, pe portofoliul existent prezentat în cataloage, și, nu în ultimul rând, pe serviciile adiacente puse la dispoziție de florărie, precum  livrarea aranjamentelor și debarasarea de după eveniment”, explică Ioana Buiacu (foto); timpul mediu de realizare și producție a unui pachet de nunta este de 4 ore într-o echipă de 2 floriști. 

Marius Dosinescu afirmă că aranjamentele de nuntă generează, în medie, pentru florăriile FlorideLux,  circa 15% din vânzările asociate perioadei de evenimente, din mai până în septembrie. Aranjamentele de botez generează aproximativ 7% din vânzările florăriilor FlorideLux.

Reţeaua florăriilor FlorideLux plănuieşte ca până la finalul anului 2015 să deschidă 50 de francize, inclusiv în afara ţării. Pentru 2014, compania îşi propune afaceri de până la 1,2 milioane euro.