Anul 2018 este cel de al 29-lea an de declin al populației țării și evoluțiile au continuat în același sens: o scădere naturală apropiată de 70 de mii locuitori și o migrație externă negativă la nivelul anului anterior – 55 mii persoane. Cu alte cuvinte, suntem mai puțini cu 120-130 mii locuitori față de începutul anului. 

O privire asupra întregii perioade 1990-2018 ne dezvăluie un declin imens, de 3,8 milioane locuitori. În proporție de aproape 75 la sută declinul provine din migrație externă dar o schimbare majoră este în plină dezvoltare: după anul 2010 declinul populației rezidente are originea dominantă în scăderea naturală a populației. 

Perspectivele sunt dramatice și se înscriu în evoluțiile de după anul 1990. După toate perspectivele existente, cele ale Diviziei de Populație ONU(2017), ale Eurostat (2017), Institutului Național de Statistică (2017), Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici” al Academiei Române (2018), populația rezidentă a României ar ajunge la mijlocul secolului la 16 milioane de locuitori dacă nu intervine o redresare considerabilă a numărului mediu de copii aduși pe lume de-a lungul vieții de o femeie, estimat pentru anul 2017 la 1,6 copii, redresare din care să rezulte o vizibilă majorare a numărului de născuți pe ani calendaristici. Calcule foarte recente reconfirmă cifra de la mijlocul secolului, iar introducerea și a unei ipoteze asupra migrației externe se concretizează într-o populației rezidentă de 15,5 milioane în anul 2050. Ipoteza este una optimistă, stoparea migrației negative până în anul 2040, plecând de la nivelul mediu al migrației nete din ultimii trei ani, minus 53 mii persoane. 

În populația de 16 milioane locuitori la mijlocul secolului proporția populației în vârstă de 65 ani și peste ar ajunge la 27 sută, comparativ cu 18 la sută astăzi iar raportul de dependență a vârstnicilor s-ar majora de la 30 persoane în vârstă de 65 ani și peste (inactive economic în cea mai mare parte) la 100 de persoane în vârstă de 20-64 ani (predominant active economic), la 50 în anul 2050. S-ar adăuga un raport de dependență a tinerilor de 35 copii în vârstă de 0-19 ani la 100 de persoane adulte. Vârsta mediană ar atinge 48 de ani, cu 8 ani mai mult decât astăzi, cuantificând un proces extrem de ridicat de îmbătrânire demografică. 

SURSA: hotnews.ro