Relația dintre Cătălin Zmărăndescu și Gigi Becali s-a răcit de la incidentul de atunci. Abia acum, luptătorul a dezvăluit detaliile nopții în care i-a prins pe hoţii care i-au furat mașina omului de afaceri.

După ani distanţă, luptătorul Cătălin Zmărăndescu a dat cărţile pe faţă în scandalul care cu ani în urmă i-a adus o condamnare, alături de cel căruia îi asigura protecție, adică celebrul Gigi Becali.

După ce i s-a furat maşina, Gigi Becali şi-a făcut dreptate singur. Bodyguarzii lui, printre care Zmărăndescu au reuşit să recupereze bolidul şi să-i pună la punct pe hoţi în ianurie 2009. Acum, la atâţia ani după acea noapte de urmăriri, sportivul are o explicaţie pentru cele întâmplate atunci.

A găsit mașina înaintea poliției

„Legal, da, am facut o infracțiune. Dar, în momentul când cineva îți ia un bun al tău și tu îl recuperezi și l-ai recuperat înaintea poliției, cred că e deranjat oarecum. Plus că probabil atunci a vrut să se facă și hora mare și asta a fost.

Să se facă cât mai mare tam-tam, acolo cred că a greșit și domnul Becali oarecum că trebuia să tacă din gură să nu facă atâta publicitate la faptul că i s-a recuperat mașina”, a explicat luptătorul Cătălin Zmărăndescu la Antena 3.

Luptătorul a dezvăluit că își aduce aminte de momentul urmăririi ca în filme, cel al prinderii hoţilor, ca şi când s-ar fi întâmplat ieri. Acest lucru nu e de mirare, având în vedere că acea noapte i-a adus apoi ani de procese şi stres.

De atunci, relaţia dintre Becali şi campionul la lupte s-a răcit definitiv. Cătălin Zmărăndescu a mai declarat că își aminteşte cu emoţie momentul în care îşi construia o casă, iar Gigi Becali i-a dat bani să şi-o mobileze.

Sursa foto: INQUAM Photos, Adriana Neagoe