De 12 ani, Măruță împreună cu echipa sa de zece au reușit să transforme visurile în realitate și le-a adus zâmbetul pe buze românilor. În cei 12 ani de emisiune, Măruță a fost gazda perfectă. Peste 23.000 mii de invitați au stat pe canapeaua lui Măruță, în aproximativ 3.000 de ediții live.

Președintele României, sportivi care au scris istorie, campioni mondiali și olimpici, români de succes din străinătate, ambasadori, actori, cântăreți, designeri, jurnaliști, bloggeri, vloggeri, comedianti, oameni care au doborât recorduri, copii excepționali. Toți și-au spus povestea vieții în emisiunea La Măruță.

“12 ani cu întâmplări fabuloase, magii, energie și amintiri de neprețuit. 12 ani pentru care țin să vă mulțumesc că ne-ați fost alături și ne-ați făcut lideri de audiență. Atenție! Mergem pe 13 și va fi cu noroc!”, a declarat Cătălin Măruță.

Simona Halep – interviu special

Într-un interviu exclusiv acordat lui Cătălin Măruță, Simona Halep, campioana de la Roland Garros, a mărturisit cât a muncit și ce sacrificii a făcut până acum. Simona a povestit pentru emisiunea La Măruță care sunt plăcerile ei nevinovate, ce telenovele a urmărit cand era mică, dar și ce gătește atunci când vine acasă. Interviul exclusiv cu fostul număr 1 mondial va fi marţi, 22 octombrie, de la ora 15:00, în ediția aniversară La Măruță.

În acest sezon, cea mai urmărită ediție a fost în data de 11 septembrie, când pe segmentul de public comercial, emisiunea a înregistrat 2.5 puncte de rating și 29.2%, cifre aproape duble față de televiziunea de pe locul secund care a înregistrat 0.9 puncte de rating și 10.7% share.

Sărbătorea și spectacolul continuă la PRO TV, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15:00 La Maruță.

Te-ar putea interesa și: