Cătălin Drulă, nemulțumit de managementul de la Metrorex. „Conducerea actuală pare cumva că este în buzunarul de la piept al domnului Rădoi, şi vom lua măsuri şi acolo în perioada imediat următoare”, a spus ministrul pe acest subiect, la inaugurarea Pistei 2 de la Aeroportul Otopeni.

„Unul dintre motivele pentru care am fost nemulţumit de ce s-a întâmplat cu managementul aeroportului a fost că într-un an în care aeroportul a avut pierderi foarte mari, pentru că nu au mai fost aeronave care au aterizat şi nu au mai fost călători, măsurile de ajustare a cheltuielilor şi în special pe partea de personal nu au prea existat. Toată lumea a strâns cureaua în România, s-a trecut la program de 4 zile din 5, în alte locuri s-a mers în şomaj tehnic, iar unii oameni chiar şi-au pierdut locul de muncă, la aeroport nu s-au făcut aceste măsuri de ajustare”, a declarat Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă, nemulțumit de managementul de la Metrorex

„Chiar s-au dat prime discreţionare de milioane de lei anul trecut, iar sarcina noului management este să facă pentru anul acesta un buget echilibrat. Nu putem să avem într-un an în care sunt pierderi şi în care nu suntem într-un an normal spre exemplu bonusuri. De asemenea, nu putem să cumpărăm nu ştiu câte zeci, sute de ultimul model de telefon care costă 1.500 de euro şi pe care să-l distribuim la toţi prietenii şi la toată clientela. Ăsta nu este un sac fără fund, aici nu este un loc unde e bine aşa, când avem un prieten sau o prietenă să-l plasăm şi să vină. Am zero toleranţă la lucrurile astea şi nu se vor mai întâmpla”, a subliniat acesta.

Şeful de la Transporturi a susţinut că nu este mulţumit nici de managementul actual al Metrorex, unde se înregistrează o situaţie similară, şi a dat asigurări că vor fi luate măsuri în perioada imediat următoare.

Şi la Metrorex este aceeaşi situaţie

„Şi la Metrorex este aceeaşi situaţie de care vorbeam, de dezechilibru bugetar. A fost o situaţie de clientelism, de salarii bune care, în afară de cei care muncesc efectiv, sunt foarte mulţi pe lângă şi pe principiul de un loc bun – un salariu călduţ şi o toleranţă a administraţiilor succesive la creşteri salariale nefondate s-a ajuns într-o situaţie de dezechilibru major. A crescut bugetul de salarii, de cheltuieli cu personalul de la 300 de milioane la 900 de milioane, aproape de trei ori în 5 ani.

Dacă mai spuneţi o industrie din România, orice loc unde să fi crescut masa salarială fără ca şi compania respectivă să fi crescut de trei ori în termen de cotă de piaţă – şi asta nu s-a întâmplat. Veniturile la Metrorex au rămas constante, chiar şi în anii buni, şi nu au crescut deloc. Nu sunt mulţumit de managementul actual al Metrorex, ba chiar pare cumva că sunt în buzunarul de la piept al domnului Rădoi, acest veşnic lider de sindicat, şef de cartel şi vom lua măsuri şi acolo în perioada imediat următoare. Le veţi vedea şi le vom anunţa la momentul respectiv”, a conchis ministrul.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea