Acum prețul per acțiune a ajuns la 0,5252 de lei, față de 0,4543 lei per titlul, dat ca exemplu de Albalact, într-un comunicat de presă remis către Bursa de Valori Bucureşti pe 28 ianuarie – ziua când a fost anunţată intenţia de preluare. Tot atunci, Lactalis a anunţat că a semnat un contract cu acţionarii majoritari ai Albalact – familia Ciurtin şi fondul de investiţii RC2, care controlau împreună 70,3% din capitalul social al producătorului local de lactate.

Însă, grupul francez vizează cumpărarea a 97,5% din titluri, fără a avea în vedere numai pachetul de 70,3% pentru care s-a încheiat înțelegerea din luna ianuarie. Așadar, grupul francez a anunțat că lansează ofertă publică de preluare voluntară pentru un pachet de 636,36 milioane acțiuni, reprezentând 97,49% din totalul titlurilor, în vederea delistării.