Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM a infiintat, la sfarsitul anului trecut, trei fonduri locale. Ele sunt finantate cu bani de la buget, dar capitalul poate proveni si de la investitori privati, care devin astfel actionari.

In Craiova si Focsani, Fondurile locale au inceput sa acorde, incepand cu luna ianuarie, garantii pentru creditele solicitate de firme. Sunt incadrate la categoria “institutii financiare nebancare”, au personalitate juridica si stau pe picioarele lor, respectiv au capital propriu de cate 11 milioane lei. Din aceasta suma se acorda garantii, contra unor comisioane de pana la 2,5% pe an, pentru creditele pe care IMM-urile le solicita bancilor.


Pe langa activitatea de garantare, mediul privat mai poate castiga si in alt fel din infiintarea acestor fonduri locale. Un procent din actiunile lor poate fi detinut de catre companii, persoane fizice sau alte institutii. Scopul declarat al achizitiei de actiuni il reprezinta un castig substantial asteptat in viitor. “Ne-am gandit ca fiind vorba de o institutie de stat, este o investitie sigura si, in plus, cu siguranta se va dezvolta rapid. Fondul va fi listat la bursa, la un moment dat, si valoarea actiunilor va creste”, spune Ion Pirvanescu, director adjunct la firma Caras SA Resita. Compania a cumparat actiuni la Fondul local de garantare din Craiova. Pretul de vanzare a fost de 100.000 de lei pe actiune. “Avem doua firme private si sase persoane fizice ca investitori. Cum obtinem profit? Sursele proprii si cele atrase sub forma de comisioane le plasam pe piata interbancara”, explica Gheorghe Lapadat, presedintele institutiei. Un alt motiv pentru participarea la capitalul social al unei asemenea institutii este aflarea inaintea celorlalti a informatiilor relevante din activitatea bancara si de garantare. Accesul la informatii, dar si “o valoare simbolica” a participarii in cadrul fondului sunt motivele invocate de catre Herman Rosner, presedintele Camerei de Comert din Covasna, judetul unde se va deschide a treia filiala a Fondului National de Garantare (FNGCIMM)


Investitorii locali vor avea si in viitor posibilitatea sa cumpere actiuni, “cand se va realiza majorarea capitalului social sau o noua emisiune de actiuni”, mai spune Lapadat. Acest lucru este de asteptat sa se intample in curand, activitatea institutiei fiind destul de dinamica pana acum. “In numai doua luni de la lansare, avem garantii aprobate de peste cinci milioane lei”, adauga directorul fondului din Craiova. Ceea ce inseamna ca si bancile au fost deschise colaborarii. Atitudinea bancilor a fost, de fapt, motivul intarzierii cu aproape un an a infiintarii acestor fonduri locale. Proiectul fusese anuntat de mult timp de catre Eugen Ovidiu Chirovici, presedintele Agentiei Nationale pentru IMM si Cooperatie si, de altfel, este cuprins in “Planul de masuri prioritare pentru integrarea europeana” cu deadline de realizare in noiembrie 2005.


“Economia Romaniei nu este pregatita pentru descentralizarea totala a operatiunii de garantare. In parte, pentru ca sistemul bancar nu a patruns in toate zonele tarii. Al doilea motiv: un fond local cu capitalizare mica nu inspira credibilitate bancilor”, crede Aurel saramet, presedintele FNGCIMM. Surprinzator, temerile nu i-au fost confirmate inca, in cele doua luni care au trecut de la deschiderea filialelor. Aceasta in mare parte pentru ca fondul national sta “in spatele” lor si le sprijina.


“Urmeaza sa demaram activitati si in alte zone din tara, pe masura ce identificam un potential interesant al pietei”, mai spune saramet.


FNGCIMM se lauda ca va mai intreprinde o activitate interesanta pentru companii anul acesta: participarea la credite sindicalizate impreuna cu bancile. Oferta este menita sa imbunatateasca absorbtia fondurilor europene: “cei care au nevoie de cofinantare pentru un proiect depus la programe europene vor putea obtine credit, la care contribuim si noi, cu garantare cu tot”, mai explica saramet. In opinia sa, astfel bancile nu vor mai fi reticente sa acorde asemenea imprumuturi destul de riscante in prezent. Noutatile in acest sens vor fi disponibile in a doua jumatate a anului.

Cum “merg” garantiile la credite

• La nivel national au fost acordate garantii in valoare de 40 milioane lei, in primele doua luni ale anului

• Potrivit reprezentantilor FNGCIMM, raspunsul la solicitari se primeste in trei-patru zile. Comisioanele ajung pana la 2,5% pe an.

• Au existat numai doua sau trei cazuri de “tepari”, in care institutia a trebuit sa plateasca bancilor creditul.

• La sfarsitul anului exista in soldul fondului un numar de 330 de garantii, cu un sold al garantiilor de 116,9 milioane RON.

• Alte detalii despre garantii se pot afla de pe site-ul www.fngcimm.ro sau la numerele de telefon (021) 310.18.74, 310.19.37.