Ministerul Muncii anunță că la finalul lunii martie, România avea 4.902.657 persoane, în scădere cu 41.097 persoane faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020 şi cu 28.711 faţă de sfârşitul lunii decembrie 2020.

Sursa citată precizează că din numărul total, 4.663.786 persoane, adică 95,13%, erau pensionari de asigurări sociale. De cealaltă parte, 238.871 persoane, adică 4,87% reperzintă pensionari agricultori.

În același timp la data de 31 martie 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost mai mic cu 5.529 persoane, iar pensia medie a fost mai mare cu 223 lei .

În ceea ce privește cea mai mare proporție din cadrul pensionarilor de asigurări sociale de stat, aceasta o aveau pensionarii pentru limită de vârstă – 78,37%, corespunzătoare unui număr de 3.654.881 persoane. Pensia acestora a fost în luna martie 2021 mai mare cu 241 lei faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, adică 1.797 lei.

Pensii de 1.000 de lei

Sursa citată mai precizează că din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, femeile reprezentau 52,42%, iar din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie pentru limită de vârstă, femeile reprezentau 55,64.

De cealaltă parte, Casa Naţională de Pensii Publice a prezentat și valoarea pensiilor. Potrivit sursei citate, în luna martie 2021, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat 29,12% aveau pensia până la nivelul de pensie de 1.000 lei.

Pe de altă parte, în luna martie câştigul salarial mediu brut era de 5.785 lei, pensia medie asigurări sociale de stat reprezentând 27,64% din câştigul salarial mediu brut şi 45,08% din câştigul salarial mediu net (3.547 lei).

În ceea ce priveşte situația pensionarilor proveniţi din fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, în număr de 238.871 persoane la sfârşitul lunii martie 2021, 92,44%, aceștia primeau pensii pentru limită de vârstă, 0,22% pensii de invaliditate şi 7,34% pensii de urmaş.

Pensia medie era de 644 lei, cu 81 lei mai mare decât în luna martie 2020. Pensionarii cu limită de vârstă aveau o pensie medie de 672 lei, cu 83 lei mai mare decât în luna martie 2020.

Ministerul Muncii mai precizează că la finele lunii martie 2021 se aflau în plată 206 de beneficiari de ajutor social tip pensie, cu 41 persoane mai puţin decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, ajutorul social mediu pe care l-au primit fiind în cuantum de 380 lei.

În același timp, în trimestrul I 2021 s-au acordat conform Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război şi Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, drepturi în valoare medie de 718 lei/persoana pentru 37.866 persoane, cu 8.644 persoane mai puţin faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.

Totodată, la finalul lunii martie 2021, 7.678.435 persoane participau la fondurile de pensii administrate privat Pilonul II, cu 147.234 persoane mai mult faţă de 31 martie 2020.

Statisticile CNPP arată că cei mai mulţi participanţi la sistemul pensiilor private erau cei cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani (4.902.541). În ce priveşte actualul nivel al pensiei, acesta este de 1.603 lei, mai artă sursa citată.