OMS nu a menționat data concretă la care va fi efectuată vizita în China, având în vedere că reprezintă un subiect extrem de sensibil pentru regimul chinez, dornic să evite orice responsabilitate pentru epidemia care a provocat peste 1,8 milioane de decese pe întreg globul. OMS a anunțat doar că vizita va avea loc în prima săptămână a lunii ianuarie.

Trebuie menționat că președintele american în exercițiu, Donald Trump, a acuzat în mod repetat China pentru că a răspândit virusul chinez pe întreaga planetă, spunând că ar fi fost lăsat să scape dintr-un laborator de virologie din Wuhan, oraşul din centrul ţării în care a apărut virusul, la sfârşitul anului 2019.

Totuși, China nu pierde nicio ocazie să pună la îndoială originea chineză a virusului, după ce iniţial a aruncat vina pe o piaţă din Wuhan unde erau vândute animale vii.

„Din ce în ce mai multe cercetări sugerează că epidemia ar fi putut apărea în multe locuri din lume”, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute ministrul de Externe, Wang Yi.

Când ar putea ajunge experții în Wuhan

Având în vedere că cei zece experți OMS trebuie să stea în carantină la sosirea în China, aceștia ar putea ajunge în Wuhan în jurul datei de 20 ianuarie. Este de menționat faptul că, la aceeași dată, președintele în exercițiu, Donald Trump, va trebui să părăsească Casa Albă pentru ca președintele ales, Joe Biden, să-și ia funcția în primire.

Luând aceste informații în considerare, unii observatori au ajuns la concluzia că  Beijingul ar fi dorit să aştepte plecarea lui Trump înainte de debutul efectiv al anchetei, pentru a nu oferi impresia că cedează exigenţelor preşedintelui republican.

Pe parcursul anului 2020, Donald Trump a solicitat în repetate rânduri o anchetă internaţională asupra originii virusului, o cerere preluată de Australia, supusă în ultimele luni sancţiunilor comerciale chineze.

Pentru organizaţia internaţională, acuzată de administraţia Trump de tendinţe pro-chineze, nu există nicio îndoială că experţii săi vor putea investiga liber, chiar dacă Beijingul încă nu a confirmat că Wuhan se află într-adevăr în programul vizitei.

”Echipa va merge la Wuhan, acesta este obiectivul misiunii”, a declarat la jumătatea lunii decembrie directorul Programului pentru urgenţe sanitare al instituţiei cu sediul la Geneva, Michael Ryan. „Vom lucra alături de colegii noştri chinezi, aceştia nu vor fi (…) supravegheaţi de oficiali chinezi”, a asigurat el.

Situația nu este roz

Gregory Gray, specialist în boli infecțioase în cadrul Universității Duke din Statele Unite ale Americii nu se arată optimist cu privire la ceea ce vor afla experții, având în vedere că întârzierea cu care China a acceptat o anchetă independentă înseamnă că primele urme ale infecţiei vor fi dificil de identificat de către cercetători.

În plus,  Ilona Kickbusch, de la Institutul Universitar de Studii Internaţionale şi Dezvoltare din Geneva, este de părere că originea virusului va fi extrem de dificil de identificat.

Oamenii de ştiinţă cred în general că gazda iniţială a virusului a fost un liliac, însă animalul intermediar care a permis contaminarea umană nu este cunoscut. Media chineze evocă din ce în ce mai des ipoteza importării virusului prin intermediul alimentelor congelate, teorie respinsă de OMS.

Misiunea este formată din zece oameni de ştiinţă (Danemarca, Regatul Unit, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japonia) recunoscuţi în domeniile lor de expertiză.

„Scopul nu este să fie desemnată vinovată o ţară sau o autoritate”, a declarat pentru AFP unul dintre membrii echipei, Fabian Leendertz, de la Institutul Robert Koch din Germania. ”Este vorba despre înţelegerea a ceea ce s-a petrecut pentru a împiedica să se întâmple din nou”.

În cazul în care ancheta ar fi obstrucţionată de autorităţi, ”acest lucru ar avea un impact negativ asupra reputaţiei politice şi ştiinţifice a Chinei”, a atras atenţia profesorul Gregory Gray.

Însă, aspectele politice fac puţin probabil ca investigarea unei ipoteze, aceea că focarul ar fi fost provocat de o scurgere din Institutul de Virologie din Wuhan, să aibă mână liberă, a declarat Raina MacIntyre, care ocupă funcţia de director al Programului de cercetare în domeniul biosecurităţii din cadrul Institutului Kirby din Australia. ”Cred că este puţin probabil ca toate virusurile din laborator să fie în acel moment puse la dispoziţia echipei”, a spus ea. ‘Deci eu nu cred că vom cunoaşte vreodată adevărul”, a adăugat cercetătoarea.