“Comerţul online este abia la început în România. Avem multe lucruri de făcut pentru a aduce tehnologia mai aproape de oameni. În ţara noastră penetrarea este de 2,8%, în Germania 7,9%, iar în Marea Britanie 13%. Există potenţial real de creştere al pieţei de retail online de la noi. Pentru a aceasta este nevoie de o creştere a venitului şi a PIB-ului pe cap de locuitor. În ţara noastră PIB-ul este de 9.000 dolari pe cap locuitor peste Bulgaria care are 6.800 dolari, dar mult sub Germania 41.400 dolari” a precizat Iulian Stanciu, CEO eMAG.

eMAG are peste 1,3 milioane produse active pe site, iar până la finele anului vrea să ajungă la 2 milioane de produse. “Dintre categorii cea de fashion este cea cu cel mai mare potenţial”, potrivit lui Stanciu. În această categorie sunt peste 165.000 produse. În Statele Unite, categoria fashion este lider în retailul online fiind estimată la  70 miliarde de dolari.

eMAG va investi anul acesta 50 de milioane de euro în special în logistică şi estimează o creştere a afacerilor de 20%. Compania are 3.822 de angajaţi şi va ajunge la 4.500 angajaţi la finele anului. Retailerul va mai deschide showroom-uri în ţară şi se va consolida în ţările în care este prezent.