Șeful DSU, Raed Arafat, consideră că în acest moment situația este sub control în România. Cu toate acestea, Arafat punctează că trebuie respectate în continuare măsurile de protecție. Acesta mai spune că măsura de carantinare locală a unor localități este o soluție în cazul în care numărul cazurilor crește vertiginos.

„Există unele cifre care schițează creșteri, dar controlabile. Nu pot să spun că avem creșteri vertiginoase, care să alerteze. Și există alte cifre care arată o staționare, un platou.

Așa ca urmărim situația și acolo unde e nevoie s-au luat măsuri de carantinare zonală pe localități, în Maramureș, în Timișoara, deci am avut mai multe localități care au fost carantinate, dar localități mici, pentru a opri creșterea”, a declarat Arafat pentru Antena 3.

Acesta a spus că nu se pune problema unui lockdown, ci doar măsuri locale, în cazul în care se înregistrează creșteri semnificative.

„Dacă respectăm regulile mai departe situația este sub control. Rămâne să vedem dacă reușim să menținem acest trend.

Nu se pune problema de lockdown, la acest moment, sunt nicio formă, dar de măsuri locale, măsuri zonale, da, dacă ajungem la o situație de creștere semnificativă”, a mai spus șeful DSU.

România trebuie să prevină valul trei

Pe de altă parte, Raed Arafat trage un foarte îngrijorător semnal de alarmă cu privire la un posibil val trei.

Secretarul de stat în ministerul de interne arată că autoritățile acordă o atenție deosebită secțiilor de terapie intensivă, care ar trebui să poată să facă față, în eventualitatea unei noi creșteri a numărului de pacienți.

„Pregătirea noastră este prin prevenirea de a apărea acest val. Adică respectarea regulilor, respectarea măștii, respectarea măsurilor care sunt recomandate la acest moment. Și vedem că e greu, că lumea este clar că s-a săturat.

În același timp, văzând că suntem într-o situație relativ bună, măcar cu stabilitate la acest moment, mulți cred că s-a terminat. Noi încercăm să atragem atenția că situația nu s-a terminat, poate să se înrăutățească din nou, și din cauza asta trebuie să respectăm regulile în continuare, până avem un număr adecvat, suficient de oameni vaccinați, așa cum a făcut Israelul.

Deci, la acest moment, ne pregătim în sensul în care secțiile de Terapie Intensivă să continue să existe pentru a prelua pacienții respectivi. Suntem acum sub vârful de prin noiembrie când aveam peste 1,300 de pacienți în Terapie Intensivă, acum suntem la peste 900. Și aici, totuși, nu este puțin. Este destul de important numărul. Este important să păstrăm presiunea pe sectorul sanitar sub control”, a mai declarat Raed Arafat la Antena 3.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca