Într-un mediu economic mai degrabă incert dacă nu chiar ostil, zeci au chiar sute de companii din România fac performanță pentru acționarii lor și pentru clienți. Care este secretul lor? Capital reușește, de cinci ani, să răspundă la această întrebare și premiază cei mai buni dintre oamenii acestor companii, liderii. Pentru că meritele celor care fac diferența în mediul economic românesc trebuie să recunoscute, Revista Capital organizează ediţia din 2019 a Galei Premiilor de Excelență în Management.

Alegem împreună cu cititorii

La fiecare categorie de premii sunt selectați mai mulți nominalizați. Povestea lor și, mai ales, realizările din ultimul an le găsiți în revistă, dar și pe site-ul www.capital.ro. Dintre aceștia, dumneavostră, cititorii Capital, împreună cu redactorii, îi veți putea vota pe cei mai buni dintre cei buni. Pentru a lua decizia în cunoștință de cauză, vă vom arăta performanţele managerilor urmărind rezultatele, deciziile şi acţiunile relevante pentru categoria de premii. Cei trei mari câștigători ai fiecărei categorii vor fi premiaţi în cadrul Galei de Excelenţă în Managament, care se va desfăşura la finalul lunii iunie. Premiile vor fi acordate managerilor financiari, managerilor de vânzări, celor de resurse umane, celor cu atribuţii de marketing , managerilor de comunicare ,responsabililor de CSR li, ca o categorie separată, managerilor din sănătate și pharma.

 

Iată, mai jos, directorii HR despre care noi credem, pe baza unei analize de un an, că au făcut cele mai mari performanțe în 2018.  Lista este prezentantă în ordine alfabetică.

Marius Ciurariu- director HR Provident

Conduce departamentul de resurse umane al uneia dintre puținele companii locale, mai ales din mediul financiar, care au primit certificarea „Angajator de top”. De el depinde, în bună parte, gradul de mulțumire al celor circa 1.700 de angajați pe care îi are Provident. Compania a dat încă de la început o importanță semnificativă relației cu angajații și pregătirii lor din moment ce doar la call center are câteva zeci de oameni care reușesc să preia în mai puțin de un minut solicitările clienților, lucru extrem de rar în lumea financiară. Cei 1.700 de angajați ai societății financiare au vizitat, anul trecut, clienții, de 6,3 milioane de ori. La Provident Financial România, Marius Ciurariu a ocupat, pe rând, rolul de Training specialist, Training Team Leader, Head of Learning and Development şi Director de Resurse Umane. În această perioadă, Marius a mai ocupat şi funcţia de Group Learning and Development Manager în cadrul IPF, grup din care face parte şi Provident Financial România. În ansamblu are o experiență de aproape 15 începută la Orange România.

Camelia Maria, director HR RCS RDS

Camelia Maria ocupă funcţia de director de resurse umane al grupului Digi / RCS& RDS din luna martie 2018 şi conduce o echipă de 30 de oameni din Departamentul de HR al grupului. Anterior, ea a mai lucrat în departamentele de HR ale unor companii precum Molson Coors, Deutsche Telekom, Vodafone, Rompetrol şi Antena 1. Este absolventă a facultăţilor de Psihologie şi de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Laura Iancu- director HR Kaufland

Kaufland este cel mai mare angajator privat din România, iar de problemele celor aproximativ 18.000 de oameni care lucrează acolo, dar și de situația locurilor încă neocupate se ocupă Laura Iancu, director de HR la companie. Sub ochii săi, afacerile din România au crescut constant și agresiv, până au ajuns să reprezinte a doua piață pentru Kaufland, la nivel global. Laura Iancu este la Kaufland de aproape 14 ani, încă de când gigantude astăzi era doar o prezență discretă și conduce resursele umane din 2014. Este în grup încă din 2005, deci a apucat toate perioadele de creștere ale Kaufland, inclusiv începutul boom-ului, adică anii 2009-2010. Este primul director de companie mare care anunța angajații că de la 1 ianuarie 2018 le va crește salariul brut astfel încât compania să își asume modificările de legislație și oamenii să stea liniștiți.

Diana Ghiță- director HR Engie

Engie, prin Distrigaz Sud Rețele și Engie Servicii, este unul dintre puținele grupuri din economia România care au contribuit concret, dar și prin informare, la reabilitarea învățământului din zona meseriilor, distrus după închiderea prin lege a liceelor profesionale.  Pentru a acoperi o nevoie proprie, adică aceea de personal calificat, compania a desfășurat campania Energie pentru Meseria Mea, coordonată prin departamentul HR, care este condus de Diana Ghiță de mai bine de nouă ani. Practic, programul dat naștere unei clae cu învățământ dual la un colegiu din București dar a și infomat în total 5000 de elevi și părinți în legătură cu posobilitatea de a urma o calificare pentru meseria de instalator sepcialist în transportul de gaze. A fost un program unic în România și 58 de elevi au urmat această cale doar anul trecut.  Diana Ghiță conduce resursele umane ale Engie din 2010 și a mai ocupat anterior poziții similare la Campofrio, Shell Gas și Engie.

 

Melania Jaravete- director HR Blue Air

Melania Jaravete este absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, şi are o experiență de 20 ani în domeniul resurselor umane și comunicării. Ea s-a alăturat echipei Blue Air în martie 2016 pe poziţia de Director de Resurse Umane, gestionând astfel un departament cu un rol determinant în creşterea companiei. Practic, de la venirea ei și până la finalul lui 2018 numărul angajaților s-a dublat, până la aproape 1.500 de angajați. Astăzi, Blue Air este cea mai importantă prezență de piața aeronautică românească, iar recrutarea de personal într-un domeniu atât de calificat este întotdeauna o provocare reală.

Luiza Muller- director HR Orange România

Orange România a desfășurat, anul trecut, unul dintre cele mai complexe exerciții de cercetare în domeniul resurselor umane, care a vizat înțelegerea nevoilor angajaților și, ulterior, construirea în cadrul companiei a unui mediu cât mai așezat pe nevoile lor. Ca director de HR, Luiza Muller a avut un rol important în exercițiu.
Proiectul s-a numit „Meet the Orange Employee Personas” și a implicat discuții cu peste 1.500 de oameni. Iată cum a fost prezentat chiar de către cei de la Orange: ” Am lansat un proiect de cercetare către toți angajații care au fost invitați să răspundă la întrebări despre preocupările lor în contextul organizației dar și în afară ei, despre cum preferă să învețe, să primească informații, despre ce așteaptă de la relația cu managerul lor sau cu colegii, despre lucrurile care contează cu adevărat pentru ei. Pe baza a peste 1500 de răspunsuri au fost identificate șapte segmente principale de angajați. Însă nu ne-am oprit aici, ci am vrut să îi cunoaștem și mai bine, în mediul lor și într-o zi normală din viața lor. Astfel, 30 de colegi reprezentând toate cele 7 segmente și toate departamentele și regiunile au fost invitați să participe la inerviuri aprofundate chiar la ei acasă ! Utilizând aceste date am portretizat 7 Employee Personas care acum ne ajută să creăm programe atractive pentru nevoi diverse.”
Luiza Muller a lucrat aproape întreaga carieră la Orange România, unde este de aproape 17 ani și unde a preluat departamentul HR din 2017. Grupul Orange are peste 3.500 de angajați, în România.

Dana Oprișan- Group Renault România

Dana Oprişan este absolventă a Facultăţii Automatică şi Calculatoare. A fost, pe rând, director resurse umane la Rolem Codlea (parte a Draexlmaier), Sanex Cluj, Scop Computers şi manager de resurse umane la Mobilrom (Orange România) şi Abela Rocas. Din 2006 se alătură centrului de inginerie, Renault Technologie Roumanie, ca director resurse umane, activitate pe care o coordonează până în 2011. Timp de doi ani este expatriată în Franţa, unde coordonează un proiect de eficientizare a proceselor de resurse umane la nivel mondial. Din 2012 revine în țară și ocupă funcţia de director executiv adjunct resurse umane Groupe Renault România. Din 2013, devine director executiv resurse umane pentru toți cei 18 800 de angajați pe care compania îi  are în prezent. „Cea mai importantă resursă o reprezintă oamenii.  Ne așteptăm ca toți colegii care fac sau vor face parte din compania noastră, să fie mobili, conectați și autonomi. De anul acesta, ne-am mutat într-un nou sediu. Cei 3200 de angajați care își desfășurau activitățile în București, în locații diferite, sunt de-acum  conectați într-un spațiu unic, Renault Bucharest Connected. Colegii noștri au posibilitatea de a reinventa mobilitatea, au șansa de a contribui cu ideile lor, de a învăța pemanent prin programele de dezvoltare la care au acces,  și de a crește personal și profesional.”, apreciază Dana Oprișan.  De menționat că cel mai important proiect din 2018 al Renault a fot Digital Employee Experience”#GRR-DEX, premiul HR CLUB la sectiunea Strategie Resurse Umane.

Te-ar putea interesa și: