Într-un mediu economic mai degrabă incert dacă nu chiar ostil, zeci au chiar sute de companii din România fac performanță pentru acționarii lor și pentru clienți. Care este secretul lor? Capital reușește, de cinci ani, să răspundă la această întrebare și premiază cei mai buni dintre oamenii acestor companii, liderii. Pentru că meritele celor care fac diferența în mediul economic românesc trebuie să recunoscute, Revista Capital organizează ediţia din 2019 a Galei Premiilor de Excelență în Management.

Alegem împreună cu cititorii

La fiecare categorie de premii sunt selectați mai mulți nominalizați. Povestea lor și, mai ales, realizările din ultimul an le găsiți în revistă, dar și pe site-ul www.capital.ro. Dintre aceștia, dumneavostră, cititorii Capital, împreună cu redactorii, îi veți putea vota pe cei mai buni dintre cei buni. Pentru a lua decizia în cunoștință de cauză, vă vom arăta performanţele managerilor urmărind rezultatele, deciziile şi acţiunile relevante pentru categoria de premii. Cei trei mari câștigători ai fiecărei categorii vor fi premiaţi în cadrul Galei de Excelenţă în Managament, care se va desfăşura la finalul lunii iunie. Premiile vor fi acordate managerilor financiari, managerilor de vânzări, celor de resurse umane, celor cu atribuţii de marketing , managerilor de comunicare ,responsabililor de CSR li, ca o categorie separată, managerilor din sănătate și pharma.

 

Bineînțeles, categoria-vedetă rămâne „Cel mai bun CEO“, cu care și începem. Iată, mai jos, cei șapte CEO despre care noi credem, pe baza unei analize de un an, că au făcut cele mai mari performanțe în 2018.  Lista este prezentantă în ordine alfabetică.

 

Bogdan Badea- director general Hidroelectrica

La doar 39 de ani a ajuns la conducerea uneia dintre cele mai mari companii din România și din Europa de Sud Est. Iar la 40 de ani, în 2018, scotea cu Hidroelectrica, colosul energetic care furnizează un sfert din consumul de curent electric al României, rezultate istorice. Hidroelectrica a avut anul trecut cel mai mare profit din istorie, adică 1,55 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 4,5 miliarde de lei, în creștere cu 30% față de anul precedent. Listarea la Bursă este următorul proiect mare al companiei și există șanse mari ca tot Badea să îl gestioneze, în toamna acestui an.

Daniel Dines, CEO UiPath

Cofondatorul UIPath nu mai are nevoie de nicio prezentare. Compania pe care o conduce și pe care a fondat-o, în 2005, împreună cu Marius Tîrcă, este lider mondial în furnizarea de soluții de automatizare robotizată a proceselor, unul dintre cele mai dinamice domenii ale momentului. Practic, UiPath dă clienților posibilitatea de a reduce masiv costurile cu ajutorul inteligenței artificiale, roboți software care învață să preia muncile repetitive. În aprilie 2019, compania a ajuns la o valoarea de peste 7 miliarde de dolari și a intrat direct în top 3 cele mai valoroase companii din România, alături de nume vechi și grele ca Petrom sau Dacia. Sub conducerea lui Dines, UiPath a devenit primul „unicorn” românesc, adică primul start-up care a reușit să ajungă la valoarea de un miliard de dolari.

Gheorghe Dobra- director general Alro Slatina

 

Conduce o fabrică ce ține un oraș în spate și care se remarcă la nivel internațional. Și o face încă din 1993. Gheorghe Dobra a dus Alro la vânzări de aproape 3 miliarde de lei, în 2018, și un profit de 225 de milioane de lei. Uzina are în jur de 2.500 de angajați și este unul dintre cei mai importanți producători de aluminiu din Europa. Pentru profesionalismul său și pentru longevitatea la conducerea Alro, unul dintre puținii coloși construiți înainte de 1989 care au rezistat pe piață, Dobra a primit, de-a lungul timpului mai multe premii. Cu el la conducere Alro a trecut prin toate momentele importante, de la preluarea pachetului majoritar de către un investitor privat până la listarea la Bursă, acolo unde este încă un „blue chip”.

Dan Isai- CEO Salad Box

Conduce una dintre companile cu cele mai rapide ascensiuni din istoria recentă a eceonomiei românești. În doar șase ani, Salad Box, condusă de Dan Isai, a ajuns de la o bucătărie de câțiva metri pătrați din Cluj până la New York, unde concurența în zona restaurantelor este ca nicăieri în altă parte. New York, însă, poate fi doar „cireașa de pe tort”, pentru că Salad Box este prezentă pe trei continente și în 12 țări având nu mai puțin de 3.500 de angajați. Totul pornind de la o idee a lui Dan Isai care pare că a înțeles că cel mai simplu și banal produs culinar poate deveni cât se poate de interesant, dacă îl prezinți și îl servești suficient de interesant.

Ian Pearson- CEO Ford România

A venit în 2018 la conducerea fabricii Ford de la Craiova, după ce a mai condus și alte fabrici ale companiei americane, timp de aproape 9 ani. Iar 2018 a fost cel mai bun an pentru Ford în țara noastră. Fabrica din Oltenia s-a remarcat în cadrul grupului cu o producție de mașini în valoare totală de 2,5 miliarde de euro. Practic, uzina de la Craiova a fost „bijuteria coroanei” pentru gigantul american, anul trecut. Prin natura funcției sale, Pearson este și un excelent ambasador pentru infrastructură. Nevoia de a transporta cât mai rapid mașinile, către occident, îl face să pună constant presiune pe autorități pentru a demara proiecte majore de drumuri, iar acesta nu poate fi decât un lucru bun.

Ufuk Tandogan- CEO Garanti România

A preluat conducerea operațiunilor Garanti Bank din România în 2012, într-un moment dificil pentru întregul sistem bancar și de atunci banca a înregistrat o creștere constantă. A reușit să intre în primele zece nume în topul local după active și să devină una dintre cele mai importante prezențe pe piața cardurilor de credit, acolo unde a adus produse unice în România. Garanti este un jucător important pe piața creditelor de consum însă fără să ignore zona IMM sau cea corporate. Înainte de a ajunge în România a lucrat timp de 25 de ani în cadrul Garanti Turcia. La finalul anului trecut, banca condusă de Tandogan înregistra o nouă creștere față de anul precedent și ajungea la un portofoliu de credite de 7,13 miliarde de lei cu depozite atrase de aproape 8 miliarde de lei și un profit de 140 de milioane de lei.

Adrian Volintiru, director general Romgaz

Din 2012 a activat mai ales în instituții ale statului, în principal companii mari precum Poșta Română sau Hidroelectrica și din 2016 a intrat ca membru al consiliul de adminstrație al Romgaz, cel mai mare și unul dintre cei doi producători de gaze naturale din România. Înainte de a ajunge în ministere sau companii de stat, Adrian Volintiru, director Romgaz, a avut însă o lungă experiență în companii private. Cei aproape 9 ani petrecuți pe diverse poziții la Rompetrol este cea mai lungă. La Romgaz a reușit, după doar 9 luni,  performanța de a readuce pe plus vânzările companiei, după aproape cinci trimestre de scăderi. Deși anul 2018 s-a încheiat cu un profit mai mic cu două cifre decât în 2017, în prima parte a lui 2019 lucrurile s-au schimbat radical. Romgaz a crescut cu două cifre atât în ceea ce privește producția cât și din perspectiva profitului, care a trecut de 540 de milioane de lei și anunță unul dintre cei mai buni ani pentru Romgaz, din acest punct de vedere. O veste bună și pentru Bursa de Valori București, acolo unde Romgaz este una dintre cele mai importante prezențe, un „blue chip” pentru investitori.

Te-ar putea interesa și: