După nominalizarea lui Donald Trump drept candidat al Partidului Republican la Prezidenţialele din noiembrie 2016, moment considerat de mulţi drept istoric, pentru că un tip din afara nomenklaturii politice americane s-a impus unui partid majoritar nu prin lucrături de culise, ci prin argumentul votului popular, cunoscutul meu a avut o discuţie cu un student american, fan al lui Hillary Clinton.
– N-are cum să ajungă Donald Trump preşedinte – a încercat să-l liniştească pe studentul îngrijorat cunoscutul meu, convins că în America se joacă piesa ieftină din România lui 2000, cînd Ion Iliescu a fost ales numai şi numai pentru a nu ajunge preşedinte C.V. Tudor.
Puși în fața situației de a-l alege pe ”nebunul” de Trump, americanii nu vor avea încotro și o vor alege pe nesărata Hilarry Clinton.
– Da, a răspuns studentul, dar aşa am zis şi cînd Donald Trump a pornit campania pentru cucerirea desemnării, că în veci un partid precum cel Republican nu-l va accepta candidat.
Şi iată, Convenţia l-a desemnat pe Donald Trump candidatul Republicanilor la prezidenţiale!
Discuţia dintre cei doi, relatată la telefon de cunoscutul meu într-o noapte, m-a făcut să-mi amintesc brusc de cele scrise după anunţarea Brexitului:
Noi, oamenii, sîntem secretori de iluzii.
Iluziile ne ţin de altfel în viaţă.
Ne iluzionăm că nu vom muri, deşi moartea e o fatalitate pe Pămînt.
Ne iluzionăm mai ales asupra caracterului raţional al Istoriei, în timp ce Istoria, de genul feminin fiind are deseori hachițe.
Toţi scriitorii şi publicişti români interbelici se cruceau în 1937, 1938 cînd ici-colo se vîntura posibilitatea unui nou nou război mondial.
– Cum un nou război?! se întrebau ei în scris. Păi n-au trecut nici două decenii de la ultimul.
Şi acest ultimul – Primul război mondial – a fost atît de înfricoşător prin măcelărirea reciprocă încît, cînd s-a încheiat, toată Lumea a zis:
