Astfel, potrivit unui comunicat al instituţiei, rentierii agricoli se pot prezenta pentru obţinerea vizei anuale până la 31 august 2020, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare centru judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, cu următoarele documente, în original: carnetul de rentier agricol; actul de identitate al solicitantului; decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I şi II/decizia de la comisia de expertiză medicală şi decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I şi II ale căror pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă; procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal; contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994 cu modificările şi completările ulterioare) sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil); extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (extrasul se depune opţional); declaraţia pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, norme aprobate prin Ordinul nr. 1272/2005.

De asemenea, persoana desemnată din cadrul centrului judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, va verifica conformitatea documentelor originale cu copiile existente la dosar şi va certifica pe copiile documentelor „conformitatea cu originalul”.

„În cazul în care se constată neconcordanţe între datele declarate de solicitanţi şi datele din documentele ataşate la dosarul rentierului, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data clarificării/completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare”, atrage atenţia APIA.

O singură rată anuală

În ceea ce privește plata rentei viagere agricole, aceasta se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar, mai precizează APIA.

În cazul decesului rentierului, renta viageră agricolă încetează la acea dată, iar renta datorată acestuia în anul 2019 poate fi încasată de moştenitorii săi în anumite condiţii şi după depunerea la oricare centru judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, până la data limită 15.10.2020, a cererii de moştenitor însoţită de următoarele documente justificative: carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original); copie a certificatului de deces; copie a actului de succesiune (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune investită cu formula „definitivă”); copie B.I/C.I./paşaport al moştenitorului; împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original, dacă e cazul); extras de cont pe numele moştenitorului.

La depunere se prezintă documentele în original în baza cărora funcţionarul APIA va certifica pe copia depusă la dosarul rentierului „conform cu originalul”.

Pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, dar care nu au intrat în posesia rentei, procedura de plată se poate relua şi după acest termen până la 3 ani de la data-limită anuală de plată, inclusiv în caz de deces, către moştenitorii acestora, adaugă APIA.