Canada anchetează în legătură cu posibile livrări de material militar canadian în Azerbaidjan de către Turcia, a anunţat vineri premierul canadian, Justin Trudeau.

Potrivit mai multor media canadiene, Ottawa a eliberat în mai permise firmei canadiene L3Harris Wescam pentru a exporta sisteme de imagistică şi de localizare unui fabricant de drone turc.

”Anchetă pentru a şti ce s-a întâmplat exact”

Acest material se află în prezent în centrul acuzaţiilor potrivit cărora Azerbaidjanul utilizează drone fabricate de societatea turcă Baykar în ostilităţile în curs cu Armenia privind regiunea Nagorno-Karabah.

Locuită majoritar de armeni, Nagorno-Karabah s-a desprins de Azerbaidjan la sfârşitul URSS, antrenând un război la începutul anilor 1990 care a făcut circa 30.000 de morţi. Baku insistă pentru retragerea Armeniei din această regiune.

„În ce priveşte echipamentele militare canadiene ce ar fi putut fi utilizate în această situaţie, ministrul de externe (François-Philippe Champagne) a lansat o anchetă pentru a şti ce s-a întâmplat exact”, a declarat Justin Trudeau într-o conferinţă de presă.

Canada şi-a reluat exporturile de armament către Turcia

„Este extrem de important ca termenii aşteptărilor Canadei în domeniul neîncălcării drepturilor omului să fie întotdeauna respectaţi şi vă vom putea spune mai multe pe măsură ce lucrurile se vor clarifica”, a spus el.

Ottawa şi-a suspendat în urmă cu un an exporturile spre Turcia, în special material militar, după o incursiune a Ankarei în nordul Siriei pentru a lupta împotriva rebelilor kurzi.

Cu toate acestea, Canada şi-a reluat exporturile în luna mai.

Turcia, sprijin cu toate mijloacele pentru Baku

Un responsabil canadian a precizat că ele vor fi din nou îngheţate dacă Ottawa stabileşte că materialul a fost utilizat în alte scopuri decât cele prevăzute cu Turcia.

Trebuie precizat că Turcia a anunțat că va sprijini Azerbaidjanul ”cu toate mijloacele” pe care le are la dispoziție în conflictul pe care această țară îl are cu Armenia.

Oficialii de la Ankara și-au anunțat sprijinul complet pentru Azerbaidjan și au cerut Armeniei ”să renunțe la agresiuni” după ce lupte și ostilități au început în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.

”Îi vom sprijini pe frații noștri azeri cu toate mijloacele, în lupta lor pentru protejarea integrității lor teritoriale”, a declarat ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, într-un comunicat.