Un studiu al Fondului Monetar Interna­țio­nal (FMI) arată că în 2017 economia subterană din România a reprezentat peste 26% din PIB, un nivel aproape identic cu cel din Croația și cu trei puncte procentuale sub cel calculat pentru Bulgaria. Sub noi, cu proporții cuprinse între 21% și 24%, se află, în ordine crescătoare, Letonia, Grecia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Malta, Cipru, Lituania și Estonia. Asta în timp ce la celălalt capăt al clasamentului sunt, cu procente ale așa-zisei „shadow economy“ între șase și nouă, Elveția, Austria, Luxemburg și Marea Britanie.

„Economia subterană este, prin însăși natura ei, greu de măsurat, având în vedere că cei angrenați în astfel de activități încearcă să rămână neobservați. Motivele pentru care activitățile respective sunt ascunse de autorități sunt monetare (evitarea plății taxelor și a contribuțiilor sociale), de reglementare (evitarea birocrației sau a regulilor stricte) sau instituționale (calitatea instituțiilor politice, corupția, insuficienta aplicare a legii)“, explică experții FMI. De cele mai multe ori, nu sunt luate în calcul la realizarea acestor statistici banii care se învârt în zone precum traficul de droguri ori prostituția. 

La rândul lor, cercetătorii Gheorghe Zaman și Zizi Goschin de la Institutul de Economie Națională din București arată într-o lucrare pe aceeași temă că „economia subterană reprezintă un fenomen complex, care are fără îndoială numeroase părți negative și implicații nedorite asupra economiei și societății, dar care poate avea de asemenea unele efecte pozitive, oferind auto-protecție socială și soluții alternative pentru șomaj și pentru consumul și investițiile insuficiente în economia oficială“. Nu în ultimul rând, evaziunea înseamnă de multe ori prețuri mai mici pentru consumatorul final.

Vegetale netaxate

Impactul economiei gri și a celei negre asupra statului și economiei este, așadar, relativ discutabil (de exemplu, o parte din ceea ce statul pierde prin neplata unor taxe și contribuții poate recupera atunci când câștigurile nedeclarate sunt introduse în consum și duc la colectarea de TVA și accize sau când nu mai trebuie să achite diferite ajutoare sociale). Ceea ce este cert este că sunt domenii în care evitarea Fiscului este foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă, în timp ce altele parcă ar fi fost făcute pentru a permite astfel de activități nu tocmai curate. Cel puțin așa ne-au spus oameni direct implicați în astfel de operațiuni.

 

Sectorul agricol, de pildă, are o pondere importantă în evaziunea fiscală totală din România, 9% sau aproximativ 1,7 miliarde euro, potrivit unor calcule ale Consiliului Fiscal. Ce-i drept, rare sunt cazurile în care producătorii, fie că își vând marfa direct la piață sau unor intermediari, declară la Fisc sumele încasate. Mai mult, intermediarii aplică uneori adaosuri comerciale de 200%-300% și, la rândul lor, nu înregistrează în contabilitate (dacă au așa ceva) decât o mică parte din vânzări. „Iau marfa direct din Călărași sau Ialomița cu duba asta și o vând în piață la Pucheni (o piață specializată în produse agricole din cartierul bucureștean Rahova – n.red.). Am niște certificate de producător dacă mă oprește cineva pe drum sau dacă vine vreun control. Dar cât de mult vând și câți bani fac nu știu decât eu“, povestește Traian, un tânăr din Capitală.

La nivel mai înalt, oamenii din domeniu vorbesc și despre „carusel“ – o metodă de evaziune folosită de importatorii de legume și fructe prin care sunt aduse din străinătate sute de tiruri încărcate cu produse agricole folosind ca intermediari firme care nu-și plătesc dările și apoi dispar. Chiar dacă ANAF a luat măsuri în ultimii ani pentru a limita fenomenul, evaziunea din acest domeniu este în continuare la cote înalte, fiind pomenită recent și de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Construcțiile, paradis evazionist

În cartierul în care locuiesc sunt în lucru câteva zeci de case și vreo câteva blocuri cu două-trei etaje. O simplă plimbare pe străzile din jur arată că pe toate panourile informative scrie că respectivele construcții urmează a fi ridicate în regie proprie. Pe șantiere sunt în realitate echipe de trei până la zece oameni care nu au nimic în comun cu beneficiarii și care, trași de limbă, recunosc că sunt aduși de prin sate din Giurgiu sau Dâmbovița și că lucrează cu toții la negru. „Avem un șef, el ia banii de la proprietar și ne plătește sâmbăta. Luăm 100-150 de lei pe ziua de muncă, depinde ce știi să faci și cum negociezi“, povestește unul dintre ei.

Evident că și la scară mai mică, cum ar fi zugrăvitul unui apartament sau reparația unei avarii la instalația sanitară, termică sau electrică, lucrurile stau cam la fel: beneficiarul plătește, meseriașul bagă banii în buzunar și statul nu știe nimic despre asta. Sau știe, dar este total depășit de situație. „Am un prieten care lucrează noaptea ca paznic la București (și, după cum spune el, mai mult doarme), iar ziua zugrăvește case. De la locul de muncă oficial ia vreo 1.500 de lei net, iar din cealaltă activitate mai poate face 3.000-4.000 de lei. Pe care nu-i taxează nimeni“, povestește un bărbat din Prahova. 

 

Bani invizibili

În zona de servicii lucrurile sunt cel puțin la fel de grave. Daniel are o spălătorie auto într-o comună din Ilfov. „Drumurile sunt neasfaltate în mare parte, se construiește mult, deci e noroi și praf, așa că am clienți gârlă. Chestia este că doar unul din cinci îmi cere bon fiscal. Restul îmi dau banii în mână când le predau mașina, le lasă și la băieți câte ceva, se urcă la volan și demarează. Nici să vreau și nu mai pot să le dau bonul“, spune el făcând cu ochiul. Omul de afaceri nu vrea să spună câți bani îi ies de pe urma acestei practici, însă având în vedere că în 2016 a declarat o cifră de afaceri de circa 110.000 de lei și că susține că înregistrează doar 20% din încasări, se poate estima că i-au intrat în buzunar la negru peste 400.000 de lei.

Și în turism se practică evaziunea pe scară largă, mai ales în zona afacerilor mici și medii. La un moment dat, ea era evaluată la peste două miliarde de euro pe an. „Este simplu: turistul completează fișa de cazare, iar dacă la plecare nu cere bonul fiscal nici noi nu insistăm. După care fișa dispare și banii nu trec prin contabilitate“, dezvăluie patronul unei pensiuni din județul Brașov. În zona de alimentație publică lucrurile s-au mai schimbat, dar evaziunea rămâne în continuare la cote înalte. De teama controalelor, ziua se cam dau bonuri fiscale, dar noaptea, în cluburi sau la evenimente private (nunți, botezuri) acestea sunt o raritate. Un alt domeniu în care evaziunea și frauda fiscală „au atins cote fără precedent“ este comerțul online, susținea anul trecut fostul președinte ale ANAF Bogdan Stan. El își justifica astfel solicitarea ca ANAF să aibă acces electronic la datele privind proprietarii de domenii de Internet.ro.

Ca impact bugetar sunt, desigur, foarte importante și fraudele fiscale din zona comerțului cu alcool, tutun sau produse petroliere. Asta pentru că prețurile lor sunt formate în mare parte din taxe și accize. Pe de altă parte, se estimează că procedurile stricte și presiunea statului a făcut ca 80-90% din respectivele mărfuri să fie fiscalizate așa cum trebuie.

Este evident că lucrurile nu pot continua prea mult la același nivel. Evaziunea înseamnă bani mai puțini pentru servicii și infrastructură publică, dar și concurență neloială pentru cei care-și plătesc taxele. În mod normal, statul ar trebui să ia măsuri de îmbunătățire a gradului de conformare fiscală. Din păcate, la cum se mișcă lucrurile, mai degrabă vom asista la creșteri de taxe și impozite. Mai exact, vor fi pedepsiți tot contribuabilii corecți.

Acest articol a fost publicat în numărul 16 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 23-29 aprilie 2018

Te-ar putea interesa și: