Ile susține însă că una din problemele în calea dezvoltării turismului de incoming o reprezintă forța de muncă, mai exact lipsa acesteia. În aceeași linie de discuție, participanții la conferința Romanian Travel Forum au dezbătut modalitățile de creștere a numărului de turiști care ne vizitează țara, mai ales că din numărul total de turiști, România înregistrează un procent de doar 19% turiști străini. Comparandu-se cu alte țări din regiune, același procent se situează la 47% în cazul Ungariei și la 64% în cazul Bulgariei.

De asemenea, Mircea Dobre, ministrul Turismului, prezent și el la evenimentul găzduit de Le Château, a menționat că a semnat normele de aplicare a Legii impozitului specific, document ce urmează a fi parafat până la finalul săptămânii și de ministrul Finanțelor. Măsura luată de membrii Guvernului va duce, conform acestora, la creșterea calității serviciilor în sectorul turismului. Dobre susține că această măsură va avantaja complexurile hoteliere, hotelurile, pensiunile situate în zonele limitrofe ale orașelor dar că, într-o anumită măsură, va genera și nemulțumiri în rândurile operatorilor ecnomici care până acum nu au plătit nimic statului român, referindu-se aici la impozitul pe profit. “De data aceasta, toată lumea va plăti. Știu că nu le-a convenit acest lucru, dar eu am vorbă: dacă discutăm despre democrație, minoritatea trebuie să se supună majorității”, a susținut ministrul turismului în fața audienței.

Legea impozitului specific a fost una dintre discuțiile intens dezbătute la cea de-a cincea ediție a Romanian Travel Forum, eveniment care a avut loc în București, la Le Château – Castelul din Inima Capitalei, unul dintre cele mai importante centre din București, specializat în organizarea evenimentelor MICE (Meetings, Incentives, Conferences, Exhibitions). Această ediție a Romanian Travel Forum a fost una regională, cu participarea unor delegații numeroase din Bulgaria și Republica Moldova. Schimbul de experiență a vizat, în principal, cooperarea interstatală în regiune, precum și interconectarea pachetelor turistice, în vederea atragerii unor turiști cu potențial din țâri precum Rusia, China. Totodată, reprezentanții celor mai importante instituții din turismul românesc au decis, la unison, că turismul de incoming trebuie să devină un motor economic al României, ca parte a strategiei de dezvoltare pe termen mediu și lung a țării noastre, iar măsurile de revigorare a turismului sunt necesare atât din partea instituțiilor statului implicate, cât și din partea operatorilor economici.

La eveniment au fost prezenți oficiali ai instituțiilor și organizațiilor decidente din turism, alături de câteva sute de reprezentanți ai agențiilor de turism sau ale unor industrii conexe serviciilor de ospitalitate din țara noastră. Conferința Romanian Travel Forum s-a încheiat cu decernarea unor premii de excelență în turismul românesc, printre câștigători aflându-se Mohammad Murad – Investitorul Anului în Turism sau Hotelul Mera din Venus  la categoria “Hotelul All Inclusive” al anului.