La inceputul anului, cele mai solicitate cursuri sunt cele care asigura perspective de lucru in domeniul alimentatiei publice, turismului, constructiilor, frigotehniei etc. In ultimele doua luni, spre exemplu, in topul atentiei angajatorilor au stat covrigarii. Scaderea acuta a nivelului de trai a crescut apetitul populatiei citadine pentru… gaurile acestor delicioase produse alimentare.
Primavara se deschid multe chioscuri cu produse de patiserie, pizzerii si gradini de vara. Incepand cu 1 Mai, litoralul atrage, ca un magnet, o armata de chelneri, bucatari, ospatari si alti nenumarati profesionisti in tocarea banilor de concediu, cati au mai ramas prin buzunarele romanilor de rand.
O data cu venirea caldurii, se lanseaza si cererile de lucru in constructii. Desigur, contractele externe sunt mult mai cautate! Un certificat de specializare in domeniu poate spori considerabil sansele de selectie. Nici sectorul pregatirii pentru servicii ce contribuie la „promovarea imaginii” – frizerie, coafura, manichiura, pedichiura, masaj – nu este ocolit, chiar daca a crescut procentajul romanilor cu plete si barba.
In sezonul caldut, se studiaza in mod deosebit discipline mai …pretentioase: secretariat, contabilitate, informatica, management, marketing, vanzari. Dintre absolventii cei mai buni se recruteaza „temporarii” pentru acoperirea activitatii firmelor pe perioadele de concediu. O data cu venirea toamnei, multi dintre ei insa au sanse reale sa se permanentizeze pe postul respectiv.

Somerii sunt
tot mai dezorientati
Vara este un sezon mai putin favorabil perfectionarii profesionale. Se invata numai daca e necesar…
Toamna incep sa se pregateasca fochistii, instalatorii, electricienii. Chiar daca nu se furnizeaza caldura prea multa la blocuri, o verificare tehnica sau o mica reparatie nu strica niciodata.
„Anul acesta – apreciaza presedintele Patronatului Roman, dl Nicolae Ioana – au crescut solicitarile pentru pregatire, in special in domeniul serviciilor.
Cei mai multi sunt somerii trimisi de oficiile de munca. Acestia sunt insa dezorientati si destul de dezinteresati, pentru ca ajutorul de somaj si munca la negru sunt mult mai tentante decat angajarea intr-o intreprindere.” Nici persoanele care vin din proprie initiativa nu sunt entuziasmate de perspectivele salariale de pe piata legala a fortei de munca si nici de facilitatile create pentru initierea unei afaceri personale. De aceea, un absolvent al unui curs de instalator, tamplarie sau coafura va cauta mai intai solutii de lucru clandestin.
Pana capata incredere in fortele sau talentul personal, tinerii care au invatat o meserie prefera totusi sa se angajeze. Dl Daniel Luca, inspector la Directia de invatamant a
UCECOM, apreciaza ca 80% dintre absolventii uneia dintre formele de pregatire din sistemul cooperatiei mestesugaresti isi gasesc locuri de munca imediat. „In invatamantul profesional – precizeaza interlocutorul nostru – se cauta tot mai putin meseriile: tricoter, cizmar, marochiner, lacatus mecanic, prelucrator prin aschiere, croitor imbracaminte pentru barbati, bijutier, ceasornicar, tamplar universal.
In invatamantul postliceal se cauta din ce in ce mai putin specialitatile: electronist depanator radio-tv, creator proiectant imbracaminte, optician, fotograf-fotoceramist.” In schimb, tinerii sunt tot mai atrasi de meseriile in domeniile auto, alimentatie publica, coafor, frizerie, manichiura, pedichiura. Dintre specializarile oferite prin reteaua de instruire a cooperatiei, cele mai atractive continua sa ramana cele de analist programator asistent, contabilitate, secretariat, birotica.
Din datele statistice puse la dispozitie de dl Luca, se poate observa insa un aspect ce ar merita macar mai multa atentie din partea celor care se ocupa de reforme, strategii, programe economice etc. Numarul candidatilor la scolile profesionale a scazut de la an la an. In 2004, portile multor scoli profesionale si licee se vor inchide. In conditiile descresterii demografice, reprezentantii Guvernului vor trebui probabil sa se gandeasca si la strategii de atragere a fortei de munca din strainatate.

Vremea carciumilor de
altadata nu a apus
Satul de controalele de noapte ale Politiei si urmarit mereu de teama pe care regimul comunist o bagase in mai toti cei ce reuseau sa castige un ban in plus, chiar si din munca onesta, Titi Comanescu s-a hotarat sa fuga din tara in 1985. Pentru ca nu a primit niciodata viza sa plece nici macar pana la bulgari, a trebuit sa recurga la varianta celor disperati: trecerea Dunarii inot. „Inainte de a fugi, am fost la Manastirea Sinai si am cerut sprijinul lui Dumnezeu. Fara sa spun ce intentionam sa fac, m-am rugat cu un calugar, care m-a asigurat ca voi reusi in credinta mea.”
A ales ziua de Sfanta Maria ca sa treaca Dunarea, nu pentru ca este ocrotitoarea navigatorilor, ci din considerente psihologice: granicerii n-ar fi avut taria sufleteasca sa impuste un crestin intr-o astfel de zi. La un moment dat, chiar a avut senzatia ca il ajuta, cu lumina reflectoarelor, ca sa urce malul abrupt de pe cealalta parte a Dunarii. Lagarul din Germania
i-a fost prima casa, dar si primul loc de munca. „Nemtii sunt foarte pragmatici. Nu a trebuit sa le spun de doua ori ca am fost bucatar in Bucuresti. Mi-au pus o tigaie in mana si m-au lasat sa le arat ce stiu sa fac.” Primul salariu din lagar, de 300 DM, plus ajutorul social de 150 DM, reprezentau pe vremea aceea mai mult decat putea sa castige oricare roman in tara lui. Educatia primita acasa, de a se descurca din bani putini, i-a fost insa de mare folos, pentru ca in doi ani si-a facut propriul restaurant.
„Dupa trei luni, aveam doua servicii. Primul este intotdeauna cel mai prost platit, pentru ca nu stii sa te vinzi, dar nici nu esti in masura sa prestezi ceea ce trebuie. Nu stiam ce este un cuptor cu microunde, dar sa mai folosesc alte instrumente sofisticate de bucatarie… Noaptea, cand scapam de la al doilea serviciu, cadeam mort de oboseala. Judecand dupa felul in care reuseam sa-mi trag picioarele pe scari, vecinii mei au fost convinsi multa vreme ca sunt alcoolic.” Si Mariana Comanescu a crezut, dupa ce a imigrat legal in Germania, ca, daca este sotia unui patron de restaurant, va huzuri.
Dincolo de reclamele luminoase, capitalismul este o societate neinduratoare, dar mai corecta cu oamenii care muncesc. In cativa ani, cei doi romani au pus pe picioare o afacere care a prosperat. Numai ca, dupa 1990, Titi Comanescu s-a lasat prins treptat in mrejele economiei de piata din Romania. Provocarea era, la vremea aceea, uriasa. A cumparat patru autocare si a infiintat, printre primele agentii de voiaj din Romania, „Voiaj, voiaj”. Mentalitatea celor care fusesera delegati sa se ocupe de aceasta afacere nu se schimbase insa. „Am crezut ca, dandu-le salarii mari si masinile pe mana, angajatii mei se vor comporta ca in Germania.” Increderea l-a costat mult. De aceea, in ultima vreme, a renuntat sa mai faca naveta intre Germania si Romania. A inchis restaurantul de acolo pentru a face unul in Bucuresti. Titi Comanescu vrea cu orice pret sa reinvie obiceiul oamenilor de a petrece cateva minute, cu prietenii, sau cateva ceasuri, cu familia, intr-o carciumioara… la sosea.
Firma „Adio, mama!” starneste zambetul celor care trec prin prejma. Multi se opresc si incearca, nedumeriti, sa descifreze sensul inscriptiei de pe gard: „Sanator pentru minte, inima si ficat”. Sa fie vreun restaurant mai ferit al senatorilor? Ori ceva de sanatate… „I-am pus numele „Adio, mama!” in amintirea paharului cu secarica, botezat astfel de cei care obisnuiau sa se abata in drum spre casa cateva minute pe la carciuma din cartier. De altfel, toata atmosfera creata in localul meu vreau sa aminteasca de vremurile trecute. Chiar si de mancarurile de acum 50 de ani: mititei proaspeti, frigarui si fleici la gratar.”
Nu de mult, la carciuma lui Piticu’, porecla ce i se trage din copilarie, pentru ca era unul dintre cei mai mici membri ai echipei de rugby, s-a oplosit si un taraf. Vara, cand se lasa seara, melodiile lautarilor ademenesc in gradina din spatele „Sanator”-ului perechi de tineri care n-au apucat sa cunoasca decat din carti vremurile mai bune si mai tihnite ale Bucurestilor de altadata. Ba chiar si ziaristi, boema literara, actori din generatia celor care n-au uitat de petrecerile ce se tineau pana-n ziua, in carciumi ferite de ochii lumii. Au prins curaj sa vina la un pahar rece de bere si cate doua-trei vecine de prin blocurile din apropiere. Revenirea la normalitate se face insa greu pe fundalul zgomotului avioanelor NATO, care trec pe deasupra capetelor celor opriti sa bea in tihna o secarica la „Adio, mama!”.tr
r
Invatamantul particular este mereu lasat la coadar
Pentru ca toata familia Mihaelei Maria Gavrilescu este implicata, intr-un fel sau altul, in activitatea de instruire a adultilor, Complexul de invatamant, productie si comert din Bucuresti a devenit o a doua casa. Aici se sta cea mai mare parte din zi si tot aici se petrec cele mai importante evenimente din an sau din familie. Chiar si pe sotul ei, Mihaela Gavrilescu l-a cunoscut la complex. Cu exceptia tatalui, care fusese director pe la scolile profesionale de soferi si mecanici auto, toti ceilalti membri ai familiei au intrat in aceasta afacere fara sa stie ce-i asteapta. r
„Inainte de 1993, eu am fost expert la COCC si la MECOM. Mi-ar fi placut sa ocup un post de inginer, in alta parte, dar r
mi-am dat seama ca, dupa Revolutie, sansele sunt si mai mici. Trecerea de pe un post lejer totusi, de bugetar, pe unul de conducere, intr-o firma particulara, a fost foarte grea. O perioada de timp a trebuit sa-l suplinesc pe tata pentru ca se imbolnavise. Lucram de dimineata, de la opt, pana seara la opt, inclusiv sambata si duminica pana la pranz, ceea ce nu era de loc motivant cand vedeam cat de usor castiga altii banii cu o toneta de covrigi in piata.” Acum, dupa ce a invatat alfabetul afacerilor, Mihaela Gavrilescu isi permite sa-si programeze ea timpul si nu invers. Din pacate, este inca departe de idealul la care ar fi vrut sa ajunga: un institut modern de instruire si perfectionare. r
In cladirea de pe Dionisie Lupu, firma ocupa un spatiu inchiriat si asteapta de la o zi la alta sa fie evacuata pentru ca nimeni nu stie cand si cum cum se va termina procesul privind dreptul de proprietate. Acesta este si motivul pentru care nu au fost aduse mobilierul cumparat intre timp, computerele, masinile de cusut si tot materialul didactic necesar. „In 1997, cand am sarbatorit cinci ani de la infiintare, ne puneam intrebarea daca nu cumva este masa de adio, isi aminteste tanara directoare. Solicitarile scazusera dramatic, pentru ca economia a inceput sa se prabuseasca. Am fost obligati sa inchidem mai toate filialele pe care le aveam in tara. In provincie, chiar daca urmeaza un curs de calificare, oamenii nu mai au nici o perspectiva. Piata fortei de munca se mai misca doar in Bucuresti. „Energia mamei ii tine insa in priza pe toti. La 56 de ani, dna Ecaterina Istrate si-a r
luat carnet de conducere pentru a putea face fata mai usor drumurilor la banca, ministere, camera de comert, directia de munca etc. Mama Mihaelei Gavrilescu se ocupa de contabilitatea firmei. A invatat-o din mers, cum s-ar zice. La fel si utilizarea computerului. r
Cu toate eforturile intregii familii, nivelul cifrei afacerilor se mentine tot mai greu. In decursul anilor, valoarea reala a unui curs s-a depreciat de vreo trei ori. Nici calitatea oamenilor nu mai este cea de la inceput. r
Cursantii vor sa termine cat mai repede un program, pentru a se vedea cu o diploma in mana, nu si cu deprinderi sau abilitati noi de lucru. Acesta a fost si motivul pentru care centrul a incetat sa mai organizeze cursuri de contabilitate: toti voiau sa devina, in cateva saptamani, experti in domeniu, in timp ce vizavi, la ASE, formarea unui contabil dureaza patru ani. In schimb, au crescut solicitarile pentru cursuri de pregatire a instalatorilor, electricienilor, mecanicilor auto, fochistilor, macaragiilor si motostivuitoristilor. In general, intreprinderile care au un lider de sindicat bataios trimit multi oameni la specializare. Si numarul tinerilor care trec pragul centrului a crescut. E drept ca sunt mai mult impinsi de la spate de parintii care vor sa-i vada cu o meserie. In ultimii ani, s-a mai domolit elanul acestora de a-i obliga sa dea examen la o facultate. Perspectivele de angajare ale tinerilor cu studii superioare s-au tot micsorat. Cu o meserie de zidar, faiantar, dulgher sau fierar-betonist cresc sansele de a gasi de lucru chiar si in strainatate. r
Croitoria, frizeria, coafura sunt meserii din care se poate castiga un ban la negru. „Foarte putini sunt cei care isi deschid legal propria afacere – ne explica dna Gavrilescu. Legislatia actuala nu incurajeaza de loc micii intreprinzatori. Noi am vrut sa ne cumparam un teren, pe care sa ne construim un sediu nou si modern. A fost imposibil sa ne apropiem de vreunul in vecinatatea unei statii de metrou. Nu mai vorbesc de centru! Pentru invatamantul particular, Legislativul nu-si gaseste timp sa discute legea privind acreditarea si cu atat mai putin pentru promovarea unor facilitati de dezvoltare.”tr