Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an la 18 decembrie pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Este cruce albastră în calendar. Aceasta simbolizează sărbătorile sfinților români care au moaștele în România.

Alături de el, în calendarul ortodox sunt pomeniți în data de 18 decembrie și Sfântul Sebastian și soția lui, Zoe. Cuviosul Daniil este trecut în calendar cu cruce neagră. Pe lângă aceștia, Biserica îi mai amintește pe Cuviosul Flor, Sfânta Sofia și Cuviosul Mihail Sincelul.

Sfânt moldovean

Unul din cei mai populari sfinți moldoveni din toate timpurile a fost Daniil Sihastrul, cunoscut și sub numele de ”Sfântul Daniil schimonahul” sau ”Sfântul Daniil cel Nou”, spre a-l deosebi de proorocul din Vechiul Testament sau de Daniil Stâlpnicul.

Amintirea lui s-a transmis din neam în neam, din timpul vieții lui, din a doua jumătate a secolului al XV-lea, până in zilele noastre. Una din tradițiile păstrate în popor despre Daniil Sihastrul a fost fixată în scris mult mai târziu, de marele cronicar moldovean Ion Neculce (1672-1745], în lucrarea lui 0 samă de cuvinte. Alte tradiții despre el se păstrează și azi în satele și mănăstirile Bucovinei.

Potrivit acestora, el s-ar fi născut într-o casă de țărani dintr-un sat care aparținea de Episcopia din Rădăuți. Cunoscând mai mulți călugări, s-a hotărât el însuși să-și închine viața lui Dumnezeu.

Trecerea la călugărie

Și astfel, tânărul Dumitru, cum se numea din botez, a intrat în cinstita stepenă a călugăriei, la mănăstirea-catedrală din Rădăuți, primind, potrivit rânduielilor monahale, numele de David. A trăit în preajma acestui sfânt locaș de închinare, cu hramul ”Sfântul Nicolae”, ctitoria lui Bogdan Vodă întemeietorul.

Aici a învățat carte, a deprins pravila vieții călugărești și a lucrat în gospodăria mănăstirii, alături de ceilalți viețuitori. Dorind o viață cu adevărat ”pustnicească”, departe de lume și de frământările ei, tânărul monah părăsește târgul și Episcopia de Rădăuți și se retrage la schitul Sfântul Lavrentie (Laurențiu), în hotarul satului Laura (înglobat acum în comuna Vicovul de Sus, jud. Suceava), numit așa după ”lavra” de călugări care trăiseră odată în aceste locuri.

A dus acum o viață și mai aspră, de post și rugăciune, împreunate cu munca în gospodăria schitului. Aici a îmbrăcat ”schima cea mare”, adică ultima treaptă a călugăriei, primind un nume nou, cel de Daniil, arată basilica.ro.

Căutat de credincioși

Noul ieroschimonah Daniil s-a retras apoi într-un loc tăinuit, înspre munte, pe malul pârâului Vițeul, azi în satul Putna. Acolo a găsit o stâncă, în care, după spusele tradiției, a dăltuit cu multă osteneală un paraclis, din care se mai văd și azi pridvorul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie, după ostenelile zilei.

Vestea despre acest evlavios sihastru s-a răspândit curând, mai ales în satele din părțile de nord ale Moldovei. Era căutat de mulțime de credincioși, cărora le citea rugăciuni pentru izbăvirea de boli și suferințe.

A auzit despre el și tânărul Ștefan, feciorul lui Bogdan al II-lea, cel ucis la Reuseni din porunca fratelui său Petru Aron, în octombrie 1451. Se spune că tânărul Ștefan, scăpat atunci ca prin minune, și-a găsit adăpost tocmai în chilia sihastrului Daniil, care 1-a întărit și încurajat, prin cuvinte părintești de mângâiere.

Profeția despre Ștefan cel Mare

Și tot atunci cuviosul Daniil ar fi prezis tânărului copleșit de durere și deznădejde că nu peste mult timp va urca pe tronul tatălui său Bogdan al II-lea și al bunicului său Alexandru cel Bun. Și cuvântul sihastrului s-a împlinit în aprilie 1457, când vrednicul de pomenire mitropolitul Teoctist ”1-a pomăzuit spre domnie” pe Ștefan cel Mare ”la locul ce să chiamă Direptatea”, cum scria bătrânul cronicar Grigore Ureche.

Ajuns pe tronul Moldovei, Ștefan Vodă 1-a cercetat pe sihastrul Daniil și în anii lui de domnie, atât în vremuri de pace, cât și în cele de cumpănă pentru țară. Tot tradiția spune că el l-ar fi îndemnat pe domn să ridice mănăstirea Putna, în apropiere de chilia în care trăia.

Noua mănăstire a fost sfințită la 10 septembrie 1470 de mitropolitul țării, Teoctist, și de episcopul Tarasie de la Roman, înconjurați de un ales sobor de arhimandriți, ieromonahi și preoți de mir, șaizeci și patru la număr. Mai târziu, biserica mănăstirii a devenit gropnița lui Ștefan cel Mare și a familiei sale.

Un adevărat sihastru

Tot tradiția spune că domnitorul și ierarhii țării aveau de gând să rânduiască în slujba de egumen pe Daniil, dar el n-a primit, ci a rămas pe mai departe la chilia lui, continuând să fie cercetat de tot mai mulți credincioși. După un număr de ani, și-a părăsit chilia și s-a îndreptat spre locuri mai retrase, oprindu-se undeva pe apa pârâului Voroneț (numit și Corbul), unde și-a făcut o nouă chilie sub stânca numită Șoimul.

Împovărat de ani, a început aici o nouă perioadă a vieții lui. Ca și la Rădăuți sau în chilia lui de la Vițeul, el priveghea și se ruga fără încetare, povățuindu-i pe toți aceia care se îndreptau spre chilia lui de sihastru. A pregătit și aici ucenici în ale călugăriei, între care și pe Grigorie Roșea, viitor egumen la Probota, apoi mitropolit al Moldovei și nou ctitor la Voroneț.

Între cei care se îndreptau și acum spre chilia lui, pentru .i-i cere cuvânt de învățătură și de mângâiere, s-a numărat din nou Ștefan cel Mare. În vara anului 1476 a intrat în Moldova o puternică și pustiitoare armată turcească, comandată de însuși sultanul Mehmed al II-lea (Mahomed), cuceritorul Constantinopolului.

Încurajare pentru domnitor

În lupta de la Valea Albă – Războieni, din ținutul Neamțului, la 26 iulie 1476, oastea lui Ștefan cel Mare a fost înfrântă, iar domnul, cu puțini oșteni, s-a retras din fața invadatorilor în nordul țării. În aceste împrejurări dramatice, domnitorul îl caută din nou pe Daniil și-i cere cuvânt de încurajare, în acele ceasuri de restriște pentru țara Moldovei.

Întâlnirea lor este descrisă în cuvinte emoționante de cronicarul Ion Neculce, în lucrarea sa ”O samă de cuvint”e, pe baza mărturiilor culese de el însuși din tradiția păstrată pe atunci în popor.

Iată ce scria învățatul cronicar: ”Iară Ștefan Vodă, mergând de la Cetatea Niamțului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru pre nume Daniil. Și bătând Ștefan Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară până ș-a istovi ruga. Și după ce ș-au istovit sihastrul ruga, l-au chiemat în chilie pre Ștefan Vodă. Și s-au spoveduit Ștefan Vodă la dânsul. Și au întrebat Ștefan Vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii; închina-va țara la turci, au ba? Iar sihastrul au zis să nu o închine, că războiul iaste a lui. Numai, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii. Deci au și purces Ștefan Vodă în sus pe Ia Cernăuți și pre la Hotin și au strânsu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Și au purces în gios. Iar ‘turcii, înțălegând că va să vie Ștefan Vodă cu oaste în gios, au lăsat și ei Cetatea Niamțului de a o mai bate și au început a fugi spre Dunăre. Iar Ștefan Vodă au început a-i goni în urmă și a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Și întorcându-să înapoi Ștefan Vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voronețul. Și au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghe”.

Voronețul

Așadar, Cuviosul Daniil este cel care 1-a îndemnat pe Ștefan Vodă să continue lupta împotriva turcilor, pentru a izbăvi Țara Moldovei. Și tot de la el a venit și îndemnul de a zidi o mănăstire nouă-la Voroneț, în apropierea chiliei sale.

Noua ctitorie a lui Ștefan cu hramul „Sfântul Gheorghe” purtătorul de biruință, a lost ridicată în vara anului 1488, din 26 mai până la 14 septembrie, după cum spune pisania, deci la 12 ani după luptele pustiitoare pe care le-a avut cu turcii.

Cinstire veșnică

Nu se știe când a trecut Daniil la cele veșnice. A fost îngropat în partea sudică a pronaosului bisericii de la Voroneț. Pe mormântul său a fost așezată o lespede de gresie, pe care se află o inscripție în limba slavonă: ”Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil”, fără nicio lămurire cu privire la data mutării sale la Domnul.

Tot tradiția spune că la înmormântarea lui ar fi luat parte și domnitorul Ștefan cel Mare, care a rânduit să i se așeze pe mormânt acea piatră funerară. în mănăstirea Putna se păstrează până azi un deget arătător, îmbrăcat în ferecătură de argint și împodobit cu mărgăritare, din 1749, care, după tradiție, ar fi al Cuviosului Daniil; cu acest deget le-ar fi arătat lui Ștefan cel Mare locul potrivit pentru zidirea mănăstirii Putna.