Calendar Ortodox 27 iulie 2021. Ce este interzis să faci de Sfantul Mucenic Pantelimon! Tradiții și obiceiuri

Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut în anul 284, în orașul Nicomidia. Acest mare sfânt a trăit în vremea împăratului Maximian iar tatăl său era păgân și mama sa creștină. Totuși, aceasta a murit la câțiva ani după nașterea sfântului.

Mai apoi, sfântul a terminat Școala de Medicină din Nicomidia, la îndemnul tatălui său, înainte de a face face ucenicia cu renumitul medic Eufrosin. După ce a realizata acestea, Sfântul Mucenic Pantelimon a aflat de la preotul Ermolae despre dreapta credință.

Calendar Ortodox 27 iulie 2021. Ce este interzis să faci de Sfantul Mucenic Pantelimon! Tradiții și obiceiuri

Sfântul Pantelimon a ajuns la scurt timp un medic desăvârșit iar împăratul Maximian s-a decis să îl aducă la palat, drept medic particular. După vindecarea unui orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunțe la credința în Hristos. Deoarece sfântul a refuzat, acestuia i s-a tăiat capul. Potrivit tradiției credințe, în loc de sânge, din trupul sfântului a curs lapte. Din acel moment, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitor al medicilor.

Acesta este troparul Sfântului Mucenic Pantelimon, rugăciune bună de rostit în această zi: „Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.”

Calendar Ortodox 27 iulie 2021. Ce este interzis să faci de Sfantul Mucenic Pantelimon! Tradiții și obiceiuri

Obiceiurile populare ne spun că oamenii nu trebuie să lucreze în ziua de Sfântul Pantelimon, altfel sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă, să aibă parte de rele și pagube în familie. Totodată, în ziua de 27 iulie se consumă porumb și dovlecei pentru a avea o putere cât mai mare în anotimpul rece. Se împart și multe fructe astfel încât poamele să nu fie infectate de viermi anul următor.

Calendarul Ortodox ne arată că astăzi sunt pomeniți și următorii:

  • Sfântul Mucenic Hristodul din Casandra;
  • Sfântul Clement de Ohrida;
  • Sfântul Cuvios Manuel;
  • Cei 153 de sfinți mucenici care au murit în Marea Traciei;
  • Sfânta Cuvioasă Antuza;
  • Orbul care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon.