Calendar Ortodox 2020. Sărbătoare deosebit de importantă luni, 27 iulie! Mare păcat dacă faci acest lucru mâine

Luni, 27 iulie 2017, creștinii români îl sărbătoresc pe Sfântul Pantelimon, mare mucenic și tămăduitor, doctor fără de arginți. Tot astăzi, facem pomenirea Orbului care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon, Sfintei Cuvioase Antuza;  A o sută cincizeci și trei de sfinți mucenici care au murit în Marea Traciei;  Sfântului Cuvios Manuel;  Sfântului Clement de Ohrida; Sfântului Mucenic Hristodul din Casandra.

Tradiții și superstiții de Sfântul Pantelimon

Pomenit în data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginti”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.

Calendar Ortodox 2020. Sărbătoare deosebit de importantă luni, 27 iulie! Mare păcat dacă faci acest lucru mâine

Se zice că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna. În această zi se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii. În ziua de Sf. Pantelimon se împart multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase anul următor.

Mare păcat dacă faci asta

De asemenea, se mai spune că oamenii care lucrează în ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă, să aibă parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie.

La noi în țară, credincioșii se pot închina la sfintele sale moaște la Iași, la Catedrala Mitropoliei, la Catedrala episcopală din Galați, unde sunt și moaștele Sfântului Nectarie, la Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului din Constanța, dar și în București, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi”, la Biserica Sfântul Stelian Lucaci, la Biserica Sfântul Dumitru din spatele Muzeului de Istorie a României, la Mânăstirea Plumbuita, la Biserica Sfântului Antonie cel Mare, la Biserica Stavropoleos, la Biserica Sfântul Alexie și, nu în ultimul rând, la Biserica Sfântul Pantelimon.

Povestea Sfântului Pantelimon

Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut în anul 284 în orașul Nicomidia. A trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). La naștere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă „cel în toate puternic că un leu”, un nume pagan, căci tatăl sau împărtășea credință în zei. Însă Evula, mama să, era creștină. Această moare la puțini ani de la nașterea lui Pantoleon. La îndemnul tatălui sau termină Școală de Medicină din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.

Află de la preotul Ermolae că Hristos este singurul doctor adevărat. După ce ridică din moarte un copil care fusese mușcat de o naparca, prin chemarea lui Hristos, cere să fie botezat. După ce primește botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.

Sfântul Pantelimon ajunge după puțînă vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, încât, împăratul Maximian care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat că medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunțe la credință creștină. Pentru că a refuzat, sfântului Pantelimon i s-a tăiat capul.  În loc de sânge, a curs lapte din  trupul sau.

Din anul 303, anul morții sale, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tămăduitor al bolnavilor, mai multe spitale și așezăminte poartă numele sau.

Calendar Ortodox 2020. Sărbătoare deosebit de importantă luni, 27 iulie! Mare păcat dacă faci acest lucru mâine

Sfântul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoții Bisericii la Sfințirea Apei și la Taină Sfântului Maslu, împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și cu ceilalți sfinți doctori fără de arginți și făcători de minuni.

Menționăm că la Mănăstirea Rusicon din Muntele Athos, se află Capul Sfântului Pantelimon. Moaștele Sfântului Pantelimon sunt prezente și în Catedrala din Constanța, Catedrala Episcopală din Galați, Catedrala Mitropolitană din Iași, Mănăstirea Oasă din Albă Iulia și în mai multe biserici din București : Biserica Sfântul Stelian Lucaci (str. Logofăt Udriște), Biserica Sfântul Dumitru Poștă (în spatele Muzeului de Istorie a României), Mănăstirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Alexie (Calea Șerban Vodă, nr. 123), Biserica Sfântul Pantelimon (str. Iancu Căpitan, nr. 24).

Calendar Ortodox 2020. Sărbătoare deosebit de importantă luni, 27 iulie! Mare păcat dacă faci acest lucru mâine