Calendar Ortodox 15 iunie 2021. Unul dintre cei mai mari teologi ai bisericii

Fericitul Augustin în data de născut la 13 noiembrie 354, în Tagaste, un orăşel din provincia africană Numidia. Tatăl său nu era creştin şi s-a botezat numai pe patul de moarte.

Totuși, mama sa, Monica, este renumită pentru credința sa. Augustin a învăţat mai întâi în Tagaste, apoi în Madaura şi Cartagina. Totodată, acesta a deschis o şcoală de retorică la Cartagina, înainte de a merge la Roma şi Milano, acesta fiind orașul unde s-a apropiat de Dumnezeu, după o viață de destrăbălare şi abateri.

Această schimbare este datorată întâlnirii cu episcopul Ambrozie. Amintim că Sfântul Ambrozie este cel care i-a spus Sfântei Monica faptul că „Fiul unor astfel de lacrimi, nu poate să piară”, când aceasta plângea pentru fiul ei și se ruga să treacă la dreapta credință.

Calendar Ortodox 15 iunie 2021. Unul dintre cei mai mari teologi ai bisericii

După ce a citit viaţa Sfântului Antonie, scrisă de Sfântul Atanasie, care l-a mişcat şi l-a adus la pocăinţă, Augustin a descoperit și rânduiala monahilor. Când se afla în grădina unui prieten şi plângând pentru viaţa sa, a auzit un glas de copil, care-l îndemna: „Ia şi citeşte!”.

Deschizând Sfânta Scriptură, a citit următorul cuvânt din Epistola către romani (13, 12-14): „Nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija de trup să nu o faceţi spre pofte.”

În Confesiunile sale, el mulţumeşte lui Dumnezeu pentru acest răspuns iar în anul 387, Augustin primeşte botezul de la Sfântul Ambrozie, în noaptea de Paşti. Când avea 32 de ani, Sfânta Monica moare iar Augustin se retrage în Tagaste, vinde tot ce are şi întemeiază o mănăstire împreună cu prietenii şi ucenicii săi.

Calendar Ortodox 15 iunie 2021. Unul dintre cei mai mari teologi ai bisericii

După trei ani este sfinţit preot la Hipon, de episcopul Valerius. Peste cinci ani este ridicat în scaunul lui Valerius şi devine, în câţiva ani, căpetenia episcopatului african.

Fericitul Augustin rămâne dascălul fără asemănare al întregului Occident creştin. A murit la 28 august 430 iar mormântul său se află în biserica Sfântul Petru din Pavia. Amintim că astăzi sunt prăznuiți și următorii sfinți:

  • Sfântul Mucenic Dula;
  • Sfântul Mucenic Narsi;
  • Sfântul Fortunat;
  • Sfântul Apostol Ahaic;
  • Sfântul Apostol Stefan;
  • Sfântul Mucenic Isihie;
  • Cuviosului Ortisie.