Conform acestui calculator al Casei Naționale de Pensii Publice, în acest an s-ar putea pensiona anticipat bărbaţii care împlinesc sau au împinit anul acesta vârsta de 60 de ani. O altă condiţie, extrem de importantă, este cea de a avea minimum 43 e ani în câmpul muncii. Există şi posibilitatea să se pensioneze anticipat în mod parţial, dar cu o penalizare de 30%. Trebuie să aibă minimum 35 de ani în câmpul muncii şi să se fi angajat la vârsta de 25 de ani, cu forme legale.

Cum se foloseşte calculatorul automat al Casei Naționale de Pensii Publice

În această aplicaţie poate afla oricine când va ieşi la pensie. Trebuie să introduceţi pe rând data naşterii, apoi să bifaţi sexul şi să apăsaţi pe butonul „Calculează”.

Vezi când te poți pensiona aici.

Cuantumul pensiei este stabilit prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

„Pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință (…), cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 care se recalculează conform art.167 (adică șase luni mai târziu – n.red.)”, se arată în legea citată de spynews.

Până în 2021 ar urma să crească valoarea punctului de pensie

– 1.265 de lei până la 1 septembrie 2019,

– 1.775 de lei până la 1 septembrie 2020,

– 1.875 de lei până la 1 septembrie 2021