Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 81,37 milioane de lei (16,7 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,17% şi a ajuns la 9.826,75 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 0,16%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a „pierdut” 0,18% din valoare.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,24%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o scădere de 0,04%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,10%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondul Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 6,89 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 2,57 milioane de lei, şi de cele ale Banca Transilvania, cu 1,25 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile BERMAS, în creştere cu 9,89%, SSIF BRK Financial Group (+8,64%) şi Condmag (+8,33%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Altur (-5,56%), Mecanica Ceahlău (-3,88%) şi Casa de Bucovina Club de Munte (-3,03%).

BVB a deschis în scădere ședința de marți

Bursa de Valori Bucureşti a început în scădere şedinţa de marţi, valoarea tranzacţiilor depăşind 3 milioane de lei (621.239 de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o depreciere de 0,28%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, scăzuse cu 0,27%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,24% din valoare, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era pe minus cu 0,16%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 0,04%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra o scădere de 0,20%.