Cele mai intalnite tipuri de mesaje spam in prima jumatate a anului au fost cele referitoare la actiunile false la bursa si cele referitoare la medicamentele destinate imbunatatirii vietii sexuale, informeaza un comunicat BitDefender.

Mesajele spam focusate pe actiuni false la bursa au reprezentat 75% din totalul mesajelor spam prin imagini si 3,6% din mesajele spam cu text trimise. Cele legate de medicamentele care duc la imbunatatirea activitatii sexuale au reprezentat 8,1% iar cele legate de vanzarea unor bunuri contrafacute 5%. Mesajele spam de tip phishing au reprezentat 2% din totalul celor trimise. Cele mai comune subiecte ale spam-urilor prin texte in perioada ianuarie – august au fost medicamentele legate de imbunatatirea activitatii sexuale (42,5%), medicamentele legate de pierderea in greutate (13,8%), ceasurile contrafacute (9,1%) si ofertele de calatorie (3,6%).

La inceputul anului 2007 au aparut noi tipuri de mesaje spam. De remarcat sunt spamurile ce contin imagini gazduite pe servere externe, cele care ofera link-uri catre un site care gazduieste spam-ul propriu-zis in loc sa contina chiar ele imaginile, precum si cele care utilizeaza cod HTML alterat. Totodata, mesajele spam care contin atasamente, cum ar fi fisierele PDF au cunoscut o crestere semnificativa in prima jumatate a anului 2007.

Atat la nivel mondial, cat si in Romania, numarul mesajelor spam l-a depasit pe cel al mesajelor legitime in primele sase luni ale anului. Intre 70 si 80% din e-mail-urile care au circulat in aceasta perioada au fost mesaje nedorite.

BitDefender recomanda utilizarea unor solutii de securitate IT care sa contina module antispam compuse din mai multe tipuri de filtre, menite sa identifice mesajele neligitime, indiferent de tipul acestora: imagini spam, text spam etc.

 

Sursa: Capital