Bulgaria a anunţat vineri arestarea a şase persoane suspectate de spionaj în favoarea Rusiei, printre care mai multe cadre din Ministerul Apărării, relatează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Aceşti angajaţi ai statului sunt acuzaţi că au furnizat informaţii clasificate şefului reţelei, un fost membru al serviciilor secrete.

Soţia acestuia, de naţionalitate ruso-bulgară, „juca apoi rolul de intermediar” cu Moscova, a declarat o purtătoare de cuvânt a parchetului, în cadrul unei conferinţe de presă la Sofia.

Femeia respectivă transmitea informaţii confidenţiale adunate despre Bulgaria, NATO şi UE „unui angajat al ambasadei Rusiei” şi primea în schimb bani pentru a-i recompensa pe spioni, a adăugat Siyka Mileva.

Anchetatorii au înregistrări video și audio cu suspecții

Anchetatorii au spus că se bazează pe înregistrări ale camerelor de supraveghere pentru a-i demasca pe suspecţi, care se întâlneau cu liderul reţelei în locuri publice, în special cu ocazia unor meciuri de tenis.

Ei dispun de asemenea de înregistrări de conversaţii între membrii grupului şi de o fotografie a unei femei care intră şi iese din ambasadă, toate aceste probe fiind prezentate presei de către parchet.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a parchetului, este „pentru prima dată” când o reţea de acest tip e identificată în Bulgaria, ţară de 6,9 milioane de locuitori.

Este un caz „fără precedent în istoria recentă a Bulgariei”, a spus procurorul general Ivan Gheşev. „Este de o mare importanţă pentru securitatea naţională şi a partenerilor noştri din UE şi NATO şi a Statelor Unite”, a adăugat el.

Unul dintre suspecți a colaborat cu anchetatorii

Ministerul Apărării anunţase anterior într-un comunicat reţinerea a doi militari, însă procurorii au vorbit despre trei cadre din Ministerul Apărării vizate de investigaţii.

În plus, un fost ataşat militar, în prezent însărcinat cu informaţii clasificate în Parlament, a fost arestat.

Din cele şase persoane ale reţelei, cinci rămân în detenţie, în timp ce o alta a fost pusă în libertate pentru că „a colaborat cu ancheta”.

Bulgaria are în mod tradiţional relaţii economice strânse cu Rusia. Din octombrie 2019, mai multe cazuri de spionaj au dus totuşi la răcirea relaţiilor dintre cele două ţări.

Cinci diplomaţi ruşi şi un asistent tehnic ai ambasadei au fost expulzaţi în acest interval de timp.

Acest caz survine în contextul în care Uniunea Europeană şi SUA au oficializat la începutul lunii martie un pachet de sancţiuni împotriva mai multor înalţi funcţionari ruşi, după otrăvirea şi închiderea opozantului Alexei Navalnîi.