Potrivit Proiectului de Ordonanță, actele de identitate se vor elibera obligatoriu de la vârsta de 12 ani și, opțional, sub această vârstă, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali. Schimbarea se va face pana în august 2021. „Cartea electronică de identitate, precum şi cărţile de identitate emise până la data de 01 august 2021, aflate în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene.

Cartea electronică de identitate permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii.

Prin autentificare se înţelege procedura prin care i se permite unei persoane ce posedă legal un anumit set de date create în acest scop să se identifice într-un sistem informatic, în interes propriu sau în relația sa cu persoane juridice de drept public ori de drept privat”, se arată în articolul 13 din Ordonanța ce prevede schimbări în cazul actelor de identitate.

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează: cu valabilitate de șase ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani; cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani; cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.

„De la data asigurării infrastructurii tehnice necesare eliberării cărții electronice de identitate, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea: a) unei cărţi electronice de identitate; b) unei cărţi de identitate simple, cu excepţia minorilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 12 ani.” se arată în proiectul MAI.

Pentru a asigura cetățenilor români exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiții similare celorlalți cetățeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021).

Noile acte de identitate vin cu garanții suplimentare de securitate și întăresc încrederea instituțiilor publice și a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia.

Astfel, se aduc îmbunătățiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulație în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricație avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecția IT oferită de mediile de stocare electronice.

Avantaje pentru românii din străinătate

Prin intermediul noului act de identitate, cetățenii români vor putea, indiferent de locul unde se află (în România sau în afara teritoriului național), să interacționeze online cu autoritățile administrației publice și să solicite prestarea de servicii publice.

Întrucât, identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezența fizică a cetățeanului, la ghișeu, nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanță servicii, precum: înmatricularea unui autovehicul, obținerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice, depunerea unor declarații personale prevăzute de lege ș.a.

Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate și, în aceste condiții, va asigura „funcționalitatea de card de sănătate”. Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obține un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România.

Tehnici speciale de siguranţă

Inițiativa propune ca fiecare carte de identitate simplă să conțină date în format tipărit și în format inscripționat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

„Datele cu caracter personal înscrise în actele de identitate se stabilesc prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Cartea electronică de identitate conţine date în format tipărit și în format inscripționat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

În format electronic se înscriu: a) datele din formatul tipărit; b) un certificat digital pentru autentificare emis și înscris de Ministerul Afacerilor Interne; c) un certificat digital pentru semnătură electronică emis și înscris de Ministerul Afacerilor Interne şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, astfel cum acestea sunt definite de legislația în domeniu; d) datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi impresiunile papilare a două degete”, conform proiectului Ministerului de Interne.

Totodată, se discută în document și despre certificatele digitale, care se vor utiliza pentru autentificare și semnare, în raport cu sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi cu sistemele informatice ale altor instituții publice.

„În relațiile cu instituțiile publice, documentele semnate cu certificatul digital prevăzut la art.17 alin. (4) lit.c) au aceeași valoare ca documentele semnate olograf. Certificatele calificate prevăzute la art.17 alin. (4) lit. c) se înscriu în cartea electronică de identitate ulterior producerii acesteia, la solicitarea titularului.

Procedurile privind colectarea datelor, imaginii faciale şi a semnăturii, precum şi procedurile de colectare şi ştergere a impresiunilor digitale se stabilesc prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanţe de urgență”, se mai menționează în proiectul de ordonanță lansat în dezbatere publică.

Pentru cei care nu doresc o carte electronică de identitate, va exista opţiunea de a solicita eliberarea unei cărţi de identitate simple; aceasta nu va conţine elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.

Producerea noilor acte de identitate se va realiza, centralizat, de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională”. Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunţului pe adresa de primire a eventualelor propuneri, sugestii sau opinii: dgj_transparenta@mai.gov.ro).