Noul premier britanic, Boris Johnson, a anunţat joi că i-a cerut lui Michael Gove, cancelar al ducatului Lancaster, o funcţie fără portofoliu special dar prestigioasă în cadrul guvernului, să facă o ”prioritate absolută” din pregătirile pentru un Brexit fără acord.

El a subliniat că preferă să părăsească UE cu un acord, dar că termenii înțelegerii încheiate de Theresa May cu Uniunea Europeană sunt ”inacceptabili”, transmiţând un ultimatum Bruxellesului de a renegocia Brexitul sau să se aştepte la perspectiva că Marea Britanie va părăsi blocul fără niciun acord.

”Acordul de retragere a fost respins de trei ori (…). Condiţiile sale sunt inacceptabile pentru acest parlament şi pentru această ţară”, a declarat Johnson, în primul său discurs rostit joi în faţa Parlamentului, cerând ”abolirea reţelei de siguranţă” irlandeze, informeză presa internațională.

Această soluţie de ultimă instanţă are rolul de a împiedica revenirea controalelor la graniţă între provincia britanică Irlanda de Nord şi vecina sa, Republica Irlanda, după Brexit.

”Ministrul Finanţelor a confirmat că toate fondurile necesare vor fi puse la dispoziţie” pentru a face faţă unei ieşiri fără acord, a adăugat el.

Exprimându-şi speranţa că liderii UE ”vor reevalua refuzul actual” de a renegocia acordul de retragere a Marii Britanii din UE, Johnson a subliniat că ”dacă ei nu o vor face, va trebui să ieşim fără un acord”.

”Suntem gata să negociem cu bună-credinţă o alternativă” a acordului încheiat în noiembrie anul trecut după 17 luni de negocieri, a mai spus Boris Johnson, asigurând că ”ne vom implica în aceste negocieri cu cea mai mare energie şi determinare”.

El a repetat însă dorinţa sa de a părăsi UE până la 31 octombrie, noul termen stabilit după ce Brexitul a fost amânat de două ori, fiind iniţial programat pentru 29 martie.