De asemenea Consiliul director al Fundației a luat decizia de suspendare a lui Cumpănașu din funcție până la lămurirea situației.

„Fundația Colegiului Național de Apărare se delimitează de ultimele afirmații publice ale domnului Alexandru Cumpănașu, considerându-le nepotrivite și în neconcordanță cu valorile și principiile morale promovate de organizație. Afirmațiile domnului Alexandru Cumpănașu au fost făcute în nume personal, fără mandatul sau consultarea prealabilă a board-ului Fundației Colegiului Național de Apărare.

Până la lămurirea situației, Consiliul director al Fundației Colegiului Național de Apărare a decis suspendarea domnului Alexandru Cumpănașu din funcția de vicepreședinte”.

Această decizie vine în contextul în care au apărut informații conform cărora Cumpănașu nu are studii superioare și a amenințat că- va da în judecată pe toți care îl acuză de ceva fără a avea probe.

Alexandru Cumpănașu a scris la rândul său pe Facebook că mafia din România „şi-a dat mâna pentru a ataca un singur candidat, cel mai PUTERNIC: Alexandru Cumpănașu. De ieri mi-am asumat realizarea HĂRȚII INFRACȚIONALE din ROMÂNIA, ce cuprinde legăturile dintre clanurile interlope cu poliția, parchetul, oameni politici și din administrație și mass media, iar acest lucru i-a făcut să intre în crize de isterie.”