Situația devine din ce în ce mai dificilă pentru cei cu credite în lei, care vor avea de plătit o rată mai mare în următoarea perioadă, după ce ROBOR la 3 luni, adică indicele în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în moneda națională, a urcat la 3,25 %, cel mai mare de anul acesta și chiar din ultimele luni ale anului trecut, conform datelor oficiale oferite miercuri dimineața de Banca Naţională a României (BNR).  

Ultima dată când ROBOR a mai avut această valoare a fost în 21 noiembrie 2018.

Marţi, indicele a urcat de la 3,14% la 3,19%,

Totodată, indicele ROBOR la şase luni a urcat de la 3,36% la 3,39%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.