Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat marţi că Parlamentul a dat dovadă de responsabilitate şi va vota în procedură de urgenţă proiectul de lege privind starea de alertă, cu toate că rămân trei zile în care românilor nu li se va aplica nicio reglementare.

„Am văzut puţin mai devreme declaraţia preşedintelui Iohannis, dar, din păcate, nu am văzut nicio vorbă despre ce se întâmplă cu cele trei zile în care, practic, românii nu vor avea niciun fel de reglementare. Am auzit însă încă o dată un apel al preşedintelui Iohannis către Parlament la responsabilitate. Parlamentul României, ca de obicei, a fost responsabil, va vota astăzi în scurt timp în Senat proiectul de lege, vom trimite astăzi către Cameră, Camera Deputaţilor se va mobiliza mâine pentru un vot în procedură de urgenţă şi îl vom trimite în procedura de promulgare.

Dar, cu toate aceste eforturi ale parlamentarilor, rămân în continuare trei zile până la momentul la care orice formă de modificare va fi în Monitorul Oficial cu efecte depline”, a spus Cazanciuc într-o conferinţă de presă organizată la Senat.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că este nevoie urgentă de proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă şi a solicitat Parlamentului să decidă în cazul acestui act normativ cu „maximă celeritate”.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea.