Breaking news! USR-PLUS nu-l mai susţine pe Cîţu. Se rupe coaliţia? Nu mai putem guverna aşa

Vicepremierul Dan Barna a susținut miercuri o declarație de presă cu privire la demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. El a precizat că a fost invitat de către premierul Florin Cîțu la o discuție unde i s-a precizat că a decis demiterea lui Vlad Voiculescu și că decizia a fost deja trimisă președintelui Klaus Iohannis. Președintele USR-PLUS informează că într-o coaliție, deciziile trebuie să fie luate după consultările cu toate părțile, lucru ce nu s-a întâmplat și de această dată.

Având în vedere că premierul își însușește decizia demiterii lui Vlad Voiculescu, Dan Barna a anunțat că partidul pe care în conduce nu-l mai susține pe Florin Cîțu pentru funcția de lider al Guvernului.

”În această dimineață am fost invitat de premier la o discuție, în care mi-a comunicat o decizie deja luată și transmisă președintelui României. Nu a existat o consultare anterioară legată de această decizie, cu atât mai mult când luni am stabilit că ne întoarcem la Guvernare și trecem de acest balet politic.

Este o decizie care aruncă coaliția de guvernare într-o criză majoră. Este o decizie prin care în acest moment premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea alianței USR PLUS. Vlad Voiculescu încă din prima zi a intrat în lupta cu sistemul de sănătate, o luptă dificilă.

Transparentizarea actului de guvernare, construirea de noi spitale, concursuri la casele de sănătate, sunt toate măsuri de la Ministerul Sănătății care s-au lovit de un blocaj foarte mare.

Este o altă decizie unilaterală luată fără consultarea USR PLUS, fără consultarea mea. O decizie care confirmă din nou imaturitate și lipsă de înțelepciune politică. Am discutat cu președintele și vom găsi o soluție.”, spune acesta.

Demisia nu are nicio evaluare

Dan Barna a precizat ulterior că decizia luată de către premier nu are nicio evaluare și că o coaliție de guvernare nu poate să funcționeze decât dacă există respect.

”Cât timp partenerii din coaliție nu se înțeleg, nu se poate guverna România. Miniștrii trebuie evaluați, dar nu trebuie să vorbim despre evaluări dacă ele nu există. Cerem o întâlnire de urgență astăzi sau cel târziu mâine pentru a avea un dialog responsabil cu domnul președinte Ludovic Orban cu președintele Kelemen Hunor, pentru a rezolva problema încrederii premierului Florin Cîțu.

Faptul că stăm de săptămâni întregi într-un balet politică fără să fim atenți, fără se vedem un sprijin al premierului este o situație dramatică pe care vrem să o clarificăm în cadrul coaliției. I se reproșează lui Vlad Voiculescu lucruri pe care nu le-a avut niciodată în control.”, mai spune acesta.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin