Un document semnat de ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, confirmă ceea ce mai mulți economiști din zona opoziției au afirmat în mai multe rânduri. Guvernul rămâne fără bani de salarii și pensii. Este pentru prima dată când nevoia de bani a devenit atât de evidentă și de stringentă.

Ministerul Finanțelor arată într-un document trimis mai multor instituții bugetare și consultat de G4Media.ro că, în privința cheltuielilor de personal, ”a aprobat repartizarea pe trimestre conform propunerilor transmise, chiar dacă, prin modul de repartizare a acestora, sumele propuse pentru trimestrul IV nu acoperă plata integrală a salariilor”.

Așa cum a arătat și Capital , tot astăzi, și senatorul liberal Florin Cîțu publica un document prin care arăta că ANAF are sarcini sporite în ceea ce privește colectarea.