România ar trebui să iasă din starea de alertă la jumătatea lunii iunie. Preşedintele Iohannis a instituit starea de alertă pe 15 mai, iar decretul prevedea o durată de 30 de zile.

Ministrul Sănătăţii nu este însă de aceeaşi părere. El nu crede că starea de alertă va înceta pe 15 iunie, ci dimpotrivă, crede că urmează să fie prelungită. Într-o intervenţie la B1TV, Nelu Tătaru a spus că este greu de crezut că după 15 iunie vom avea libertate totală.

“Nu cred că situația va fi astfel încât să nu prelungim starea de alertă”, a precizat ministrul. El şi-a explicat declaraţia, susţinând că zilnic apar cazuri noi de infectări, iar numărul acestora nu este într-o scădere continuă şi “încă apar focare noi, ca la spitalul din Slatina”.

Nelu Tătaru se referă la cazul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina, unde la Secţia de Chirurgie Plastică au fost testaţi pozitiv mai mulți pacienți, potrivit unui comunicat transmis de managerul Cătălin Rotea. Mai mult, şi la Secţia de Neurologie a Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu Severin au fost confirmate 12 cazuri de infectare cu COVID-19, mai precis 3 pacienţi şi 9 cadre medicale.

Numărul deceselor de COVID-19 nu e cel real?!

Cu o zi în urmă, ministrul Sănătăţii mai venea cu o veste-şoc. El spunea că, de fapt, numărul de decese raportate reprezintă acele persoane care au avut confirmată şi infecţia cu COVID-19, însă numărul real ar putea fi mult mai mare.

De multe ori, neavând un context epidemiologic, existând comorbidităţi, de altă natură, nu s-a mai solicitat şi necropsia care să stabilească dacă persoana avea sau nu noul coronavirus în organism, a explicat ministrul pentru Digi24.

“Cifra pe care o vedem reprezintă numărul de decese care au confirmat şi infecţia cu COVID-19. Ei ar putea fi mai mulţi în condiţiile în care am avut un context în care să solicitm o necropsie la cel decedat, având contextul epidemiologic. Neavând contextul epidemiologic, având comorbidităţi, de altă natură, atunci nu s-a solicitat”, spune Nelu Tătaru.