Parchetul General a anunțat marți că procurorii au deschis, în urma unei sesizări, un dosar penal in rem privind modul în care specialiștii INML au efectuat analiza ADN în cazul Alexandrei Măceșanu, iar în cauză sunt cercetate infracțiunile de infracțiunile de favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu.

De menționat că Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, anunța cu o lună în urmă, după discuţia cu procurorul general, că va fi deschis dosar penal in rem, la PÎCCJ, pentru a fi efectuate verificări la INML privind modul în care instituţia a analizat oasele găsite la Caracal.

”Vă comunicăm faptul că, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, se află în lucru un dosar penal format ca urmare a unei sesizări privind nereguli în modul de întocmire a analizei ADN de către specialiștii din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, ca urmare a expertizei dispuse privind dispariția minorei Alexandra Măceșanu”, au precizat marți reprezentanții Parchetului General.

Urmărirea penală a fost începută in rem pentru infracțiunile de favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu, mai arată sursa citată.