„La această oră, persoana urmărită internațional, Radu Ștefan Mazăre, este în custodia Poliției Române. Vă reamintim faptul că, la nivelul Poliției Române, s-a constituit o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc în cursul acestei zile”, anunță luni dimineață Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române.

După ce, pe 14 mai, autoritățile din Madagascar au admis cererea de extrădare înaintată de Ministerul Justiției din România în ceea ce-l privește pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, Poliția Română a început procedurile pentru aducerea acestuia în țară și a trimis o escortă, formată din polițiști români, pentru a-l prelua pe fostul edil și a-l aduce pe teritoriul României, ca să-și ispășească pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare.

Potrivit Mediafax, fostul primar al Constanței va sosi pe Aeroportul Henri Coandă București, luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris.