O nouă victimă în urma incendiului de la Matei Balș! Un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în spitalul în care fusese transferat, după incendiul de acum trei zile. Trebuie menționat că acesta era infectat cu noul coronavirus.

În momentul de față, bilanțul deceselor provocate în urma incendiului de la institutul „Matei Balș” a ajuns la 8 persoane.

O nouă victimă în urma incendiului de la Matei Balș

Ministerul Sănătății transmite că a primit confirmarea unui nou deces în rândul pacienților care primesc asistență medicală în cadrul acestei instituții.

„Pacientul este un bărbat în vârstă de 87 ani, care a fost internat în pavilionul V al unității sanitare, la un etaj superior. Acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități”, anunță Ministerul Sănătății.

Totul despre noaptea dinaintea incendiului

Adrian Marinescu, medic primar de la Institutul Matei Balș, care a fost de gardă în noaptea dinaintea incendiului, face dezvăluiri despre modul în care decurgeau lucrurile în spital. Potrivit acestuia în saloane nu era frig, dar „temperatura nu era de confort”.

„Am fost de gardă cu o noapte înainte și temperatura nu era de confort. Nu era frig, dar nu era o temperatură de confort.  Ori de câte ori au fost astfel de încercări, eu le-am descurajat din start. Întotdeauna când ai surse de oxigen orice presupune un risc trebuie eliminat. Punctual, e greu de spus”, a spus medicul.

Întrebat dacă este posibil ca incendiul să fi fost declanșat de un astfel de aparat, medicul a răspuns: „Teoretic, sigur că da, dar sunt atât de multe ipoteze încât orice ar fi putut să declanșeze”.

Adrian Marinescu a precizat că în Pavilionul 5 al institutului, unde a avut loc incendiul, erau internați o treime din pacienții spitalului. Acesta a mai spus că peste tot unde sunt tratați pacienți cu COVID-19 sunt riscuri foarte mari, pentru că acești pacienți au nevoie în general fiecare de câte două surse de oxigen.

Medicul a precizat că personalul medical intră des în saloane și că există proceduri de aerisire a încăperilor.

„La intervale scurte de timp, cineva intră, se face aerisirea. Când e frig e destul de greu să aerisești pentru o perioadă lungă și atunci evident că va crește concentrația de oxigen. Dacă masca de oxigen e lăsată alături când funcționează, crește concentrația de oxigen în cameră”, a explicat medicul Adrian Marinescu de la Institutul Matei Balș.