„Se aprobă procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, prevăzute la Cap.I din Ordonanța Guvernului nr.6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale,” se arată în documentul citat.

Prezenta procedură se aplică debitorilor, persoane juridice de drept public sau privat, care:

a) se află în stare de dificultate financiară și

b) înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mare sau egal cu un milion lei, nestinse până la data emiterii certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal central, precum şi obligaţii bugetare accesorii indiferent de cuantumul acestora.

(2) Obligațiile bugetare care pot face obiectul restructurării reprezintă sumele de orice fel care se cuvin bugetului general consolidat constând în obligații fiscale, precum și obligații bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidența organului fiscal central competent în vederea recuperării.

Pentru a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile:

a) să nu îndeplinească condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală ;

b) să prezinte un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;

c) să nu se afle în procedura insolvenței potrivit legii la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare. Debitorul care se află în procedura insolvenței până la data de 30 septembrie 2019 și dorește restructurarea obligațiilor bugetare poate notifica organul fiscal cu privire la intenția sa, cu condiția ca până la data emiterii deciziei de aprobare a cererii de restructurare să iasă din procedura insolvenței.

d) să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare;

e) să fie îndeplinite obligațiile declarative, potrivit vectorului fiscal, la data eliberarii certificatului de atestare fiscală;

f) să îndeplinească testul creditorului privat prudent.

 

Vezi documentul integral, pe mfinante.ro