Sorin Pantiş, fostul ministru al Comunicaţiilor, lansează acuzații la adresa Laurei Codruţa Kovesi. Acesta o acuză pe fosta şefă a DNA, de represiune nedreaptă şi de şantaj. Pantiș a depus astfel o plângere la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

„Declaraţiile Laurei Kovesi au influenţat în mod direct finalitatea procesului. O bună parte din lucrurile prezentate nu erau foarte bine cunoscute sau foarte bine înţelese în general, ca mod de desfăşurare, ca ilegalităţi şi ca mod de răspundere a fiecărei instituţii a statului. În acest proces nu a funcţionat separaţia puterilor în stat, valabil pentru toate procesele din România.

Principalele probleme legate de Kovesi au avut loc în perioada 1 iunie-8 august 2014, pentru că după arestarea judecătorului Stan Mustaţă, dna Kovesi discută despre nevoia accelerării acestui proces, nevoia unei decizii rapide în acest proces, pentru că, vezi doamne, faptele s-ar prescrie în 2014. Un mare fals! Pentru că faptele noastre se prescriu în 2021, conform Noului Cod Penal sau 2022, conform vechiului Cod Penal. Cu toate acestea, dna Kovesi a invocat nevoia accelerării. Totul a avut repercusiuni, din păcate”, a declarat Sorin Pantiş la Antena 3.

Astăzi a avut loc audierea fostului ministru al Comunicațiilor după ce plângerea împotriva Laurei Codruța Kovesi a fost depusă încă din martie 2019.

Te-ar putea interesa și: